Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut vineri Arabiei Saudite să dezvăluie cine a ordonat uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, precum şi locul unde a fost ascuns corpul său, adăugând că Turcia deţine mult mai multe probe în acest caz decât a comunicat până acum, informează AFP şi Reuters.

'Duminică, ei (saudiţii) îl vor trimite pe procurorul lor general în Turcia. El se va întâlni cu procurorul general al Republicii Turcia la Istanbul', a declarat Erdogan în cadrul unui discurs la Ankara, indicând între altele că autorităţile turce se află în posesia 'altor dovezi' ale asasinării comise la 2 octombrie de către agenţi ai Riadului la consulatul saudit din Istanbul.

'Nu se pune problema că nu am avea alte elemente, nici alte documente în mâinile noastre. Dar mâine este o altă zi. Nu are rost să ne grăbim', a afirmat el.

Faptul că Jamal Khashogg a 'fost ucis este evident. Dar unde este el? Unde este trupul lui?', a spus el în continuare, adăugând, adresându-se Riadului: 'Cine a dat un astfel de ordin? Trebuie ca autorităţile saudite să explice'.

'Cine a ordonat celor 15 persoane să vină în Turcia?', a întrebat retoric preşedintele turc, referindu-se la comandoul de 15 agenţi saudiţi care a aterizat la Istanbul cu câteva ore înainte de asasinarea jurnalistului.

Totodată, Erdogan a insistat ca Arabia Saudită să dezvăluie locul în care se află corpul lui Jamal Khashoggi, reiterând că Turcia are mai multe informaţii despre acest caz decât a făcut cunoscut până acum.

Preşedintele turc a mai spus că Riadul trebuie să dezvăluie identitatea persoanei care a 'cooperat la nivel local', căruia se presupune că agenţii saudiţi i-au predat corpul neînsufleţit al jurnalistului după ce acesta a fost ucis în interiorul Consulatului saudit din Istanbul la 2 octombrie.

Erdogan a adăugat că Turcia a făcut cunoscute aceste 'probe' altor ţări, inclusiv Arabiei Saudite.

'Fără a le da originalele, am transmis informaţiile şi documentele noastre celor care au fost interesaţi. Le-am transmis şi Arabiei Saudite', a spus el.

Reluând cronologia cazului, Erdogan a criticat virulent declaraţiile iniţiale ale Riadului care a negat uciderea lui Khashoggi şi a afirmat că jurnalistul a părăsit consulatul în viaţă.

'Aceste declaraţii sunt într-adevăr ridicole. Sunt declaraţii puerile, incompatibile cu seriozitatea unui stat', a denunţat preşedintele turc.

Procurorul general al Arabiei Saudite a evocat joi pentru prima oară, pe baza informaţiilor furnizate de Turcia, ideea că uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, editorialist la Washington Post, a fost 'premeditată' de către autorii crimei. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci; editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.