COD GALBEN: 22-05-2025 ora 10 Intre 22 mai, ora 12 – 22 mai, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a stârnit o furtună pe scena politică, acuzând personalităţi politice de complot împotriva realegerii sale după alegerile legislative din 2019, relatează joi AFP.

Miercuri seara, în timp ce îşi sărbătorea cea de-a 69-a aniversare, Netanyahu - aflat la putere din 2009 - s-a declarat încrezător într-o "amplă victorie a Likud", formaţiunea pe care o prezidează, la alegerile de anul viitor.

Dar "vor face astfel încât să nu mai fiu prim ministru", a afirmat el într-o înregistrare video difuzată pe pagina sa de Facebook.

"Ştiu de mai multe săptămâni că un fost ministru al Likud discută cu personalităţi din coaliţia guvernamentală şi a pus la cale un complot subversiv", a declarat Netanyahu în faţa invitaţilor la aniversare, în majoritate miniştri şi deputaţi ai Likud.

Potrivit media israeliene, complotul la care a făcut aluzie l-ar implica pe preşedintele israelian Reuven Rivlin şi pe unul dintre rivalii lui Netanyahu din Likud şi ar consta în a-l determina pe preşedinte să încredinţeze sarcina formării guvernului unei alte personalităţi decât lui Netanyahu, chiar şi în cazul unei victorii clare a Likud.

În Israel, funcţia prezidenţială este esenţialmente onorifică, dar preşedintele este cel care, în urma alegerilor legislative, îl desemnează pe şeful guvernului, de cele mai multe ori în persoana liderului formaţiunii care a obţinut cele mai multe mandate.

Totuşi, în anumite cazuri, şeful statului poate decide să numească pe altcineva, în cazul în care formaţiunea învingătoare nu reuşeşte să formeze o coaliţie.

Astfel, după alegerile din 2009, preşedintele de atunci, Shimon Peres, l-a desemnat pe Netanyahu, deşi partidul centrist Kadima condus de fosta şefă a diplomaţiei israeliene Tzipi Livni obţinuse cu un mandat în plus faţă de Likud.

Chiar dacă nu a fost menţionat explicit de Benjamin Netanyahu, în centrul complotului s-ar afla Gideon Saar, rival al premierului în cadrul Likud, indică presa israeliană. Acesta a dezminţit oficial aceste informaţii, în timp ce biroul preşedintelui Rivlin a calificat întreaga poveste drept "paranoia".

Faptul că relaţiile dintre Netanyahu şi Rivlin sunt unele tensionate este de notoritate publică. Preşedintele israelian, şi el membru al Likud, îi reproşează premierului, între altele, că a trădat valorile tradiţionale ale partidului de dreapta, făcând prea multe concesii partidelor naţionaliste şi religioase.

Numeroşi comentatori consideră însă că aşa-zisul complot ar fi de fapt o diversiune din partea lui Netanyahu pentru a evita ca acuzaţiile de corupţie cu care se confruntă să-l determine pe preşedinte să-l îndepărteze de la putere, chiar şi în cazul unei victorii a Likud. Premierul ar pregăti astfel terenul pentru o schimbare legislativă care să-l oblige pe şeful statului să-l desemneze pentru formarea guvernului pe candidatul al cărui partid a obţinut cele mai multe mandate.

Alegerile legislative din Israel sunt prevăzute pentru noiembrie 2019, dar ar putea avea loc mai devreme în cazul unei crize în interiorul coaliţiei.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.