

Autorităţile din Marea Britanie au anunţat miercuri că au decis anularea vizelor britanice, în cazul în care acestea există, ale suspecţilor în cazul jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, relatează AFP şi Reuters.
"Ministrul de interne ia măsurile necesare pentru a-i împiedica pe suspecţi să intre în Marea Britanie", a declarat în parlament premierul britanic Theresa May. "Dacă respectivii dispun de vize, aceste vize vor fi revocate de azi", a adăugat Theresa May, precizând că urmează să discute în cursul zilei despre acest subiect cu regele Salman al Arabiei Saudite şi că "trebuie de urgenţă să se stabilească exact ce s-a întâmplat".
Jamal Khashoggi (59 de ani), un editorialist respectat care colabora cu The Washington Post, a fost ucis pe 2 octombrie în consulatul general al ţării sale din Istanbul, unde intrase pentru formalităţi legate de viitoarea sa căsătorie cu o turcoaică. În zilele care au urmat dispariţiei lui Khashoggi, ziare turceşti, inclusiv Sabah, au raportat că anchetatorii turci au intrat în posesia unor înregistrări video şi audio care arată că jurnalistul a fost torturat, ucis şi apoi corpul său a fost dezmembrat.
Miercuri, Theresa May a respins din nou explicaţia furnizată de puterea de la Riad cu privire la moartea jurnalistului. "Afirmaţia potrivit căreia Khashoggi a murit în cursul unei dispute nu constituie o explicaţie credibilă", a insistat ea.
Şi SUA au anunţat marţi că au decis revocarea sau neacordarea de vize unui număr de 21 de persoane considerate a avea legătură cu cazul.
Întrebată de vânzările de arme britanice către regimul saudit, şefa guvernului de la Londra a mai declarat miercuri că politica privind exporturile este "în curs de examinare", dând însă asigurări că autorităţile britanice practică unele dintre "cele mai stricte controale din lume" asupra materialelor militare pentru export. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |