COD GALBEN: 25-09-2021 Intre 04:00 si 07:00 se va semnala ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m in Județul Mureş, Județul Harghita;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Lidera opoziţiei peruviene, Keiko Fujimori, fiica fostului preşedinte al statului Peru, Alberto Fujimori, a fost arestată miercuri pentru spălare de bani în timpul campaniei electorale din 2016, a anunţat avocata sa Giuliana Loza, informează AFP şi dpa.

Keiko Fujimori, 43 de ani, a fost arestată în timp ce se ducea spre biroul judecătorului pentru a fi audiată în acest dosar, a adăugat avocata, care a calificat această decizie drept "abuz" al justiţiei.

Justiţia suspectează partidul de dreapta al lui Keiko Fujimori, Forţa Populară (FP), că a primit bani de la gigantul brazilian BTP Odebrecht, aflat în mijlocul unui scandal de corupţie ce agită întreaga regiune. Acest gigant brazilian în domeniul construcţiilor a recunoscut că a dat de-a lungul anilor mită pentru a obţine şantiere peste tot în America Latină. Alte în jur de 20 de persoane se află în colimatorul justiţiei peruviene.

Plasarea în detenţie provizorie, pentru zece zile, a liderei opoziţiei intervine în condiţiile în care graţierea fostului preşedinte Alberto Fujimori (1990-2000) a fost anulată miercurea trecută de justiţia peruviană, aminteşte Giuliana Loza.

Fostul preşedinte peruan Alberto Fujimori, 80 de ani, a fost internat în spital la câteva ore după ce Curtea Supremă de la Lima i-a anulat graţierea ce i-a fost acordată în decembrie 2017 şi a ordonat arestarea lui imediată. Spitalizat la ora actuală într-o clinică din Lima sub supravegherea poliţiei, el este considerat un "deţinut", potrivit justiţiei. Alberto Fujimori trebuie să mai stea după gratii 15 ani din totalul celor 25 pe care-i prevede sentinţa pentru abuzuri privind drepturi ale omului.

După înfrângerea la distanţă foarte mică în faţa lui Pedro Pablo Kuczynski în alegerile prezidenţiale din 2016, "Keiko", cum este denumită fiica lui Fujimori în Peru, conduce opoziţia peruviană pe fondul rivalităţii cu fratele său mai mic Kenji, devenit o personalitate politică de prim rang.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.