Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Interpol a solicitat oficial Chinei clarificări cu privire la situaţia preşedintelui organizaţiei, Meng Hongwei, care a fost dat dispărut după ce a plecat într-o călătorie în ţara sa de origine, a anunţat sâmbătă într-un mesaj secretarul general al Interpol Juergen Stock, citat de dpa, AFP şi Reuters.

"Secretariatul general al Interpol aşteaptă cu interes un răspuns oficial de la autorităţile chineze în legătură cu preocupările privind soarta preşedintelui" Meng Hongwei, se menţionează în mesajul difuzat pe Twitter.

Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris după ce anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie.

Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai preşedintelui Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China. Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Sursa foto: www.interpol.int

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.