Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Autorităţile europene ar trebui să decidă ce migranţi să primească şansa de a depune cerere de azil în timp ce aceştia ar fi ţinuţi la bordul unor nave de salvare a migranţilor în Marea Mediterană, au declarat miniştrii de interne austriac şi italian, informează vineri dpa.

"Ei sunt bine trataţi pe nave", a dat asigurări ministrul austriac de extremă-dreapta Herbert Kickl, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute după o reuniune a UE asupra migraţiei. Această procedură ar avea "un efect secundar plăcut" de a ţine aceste nave în afara operaţiunilor în timp ce solicitările migranţilor vor fi procesate, a adăugat el.

Ministrul austriac a precizat, potrivit agenţiei EFE, că obiectivul unei asemenea măsuri este ca cererile de azil să fie procesate în afara UE, întrucât în prezent se cheltuie foarte mult cu repatrierea migranţilor ale căror cereri de azil au fost respinse.

El a subliniat că propunerea evocată nu are în vedere tratarea cererilor de azil în timp ce migranţii sunt pe nave, ci doar efectuarea unei examinări preliminare a lor, pentru a nu permite debarcarea în Europa a celor care nu pot avea drept de azil, procentul acestora fiind, conform lui Herbert Kickl, de aproximativ 90%.

Ministrul austriac a estimat de asemenea că niciun migrant care a trecut printr-o 'ţară sigură' nu ar trebui să primească azil în UE.

La rândul său, omologul său italian Matteo Salvini s-a declarat de acord cu această propunere, dar a atenţionat în glumă că "cineva ar putea fi urmărit penal pentru că a ţinut oamenii captivi". El a făcut astfel aluzie la dosarul penal deschis pe numele său de justiţia italiană, pentru că a interzis debarcarea migranţilor de pe nava Diciotti.

De la instalarea, la 1 iunie, a noului guvern populist din Italia, Roma şi-a înăsprit semnificativ politica privind migraţia, interzicând de facto accesul în porturile sale a vaselor de salvare a migranţilor, în timp ce Salvini foloseşte constant o retorică dură împotriva migraţiei.

În ciuda scăderii considerabile a numărului de sosiri pe coastele europene comparativ cu afluxul din 2015, migranţii continuă să provoace tensiuni puternice în cadrul UE, iar chestiunea ar urma să fie din nou pe ordinea de zi a summitului european prevăzut pentru 19 şi 20 septembrie la Salzburg, în Austria. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.