COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate se va semnala 3 iunie, ora 12 – 3 iunie, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 03-06-2025 ora 10 Intre 4 iunieFenomene vizate se va semnala 4 iunieFenomene vizate
Articolul 7 al Tratatului UE, a cărui activare a fost cerută miercuri împotriva Ungariei de către Parlamentul European (PE), ar putea teoretic să conducă la suspendarea dreptului de vot al Ungariei în Consiliul UE, dar în practică un asemenea deznodământ este puţin probabil, dat fiind că este nevoie de un vot unanim al tuturor celorlalte state membre ale UE, iar cel puţin Polonia, la rândul ei vizată de o astfel de procedură, s-ar opune, votul dat miercuri de PE ilustrând pe de altă parte şi tensiunile din UE între tabăra naţionalistă şi cea federalistă, comentează agenţiile AFP şi Reuters.
Mecanismul prevăzut în articolul 7 al Tratatului UE, zis şi 'arma nucleară' instituţională a UE, este prevăzut ca ultimă soluţie pentru a exercita presiuni asupra unei ţări unde instituţiile europene consideră că există un risc de încălcare 'gravă şi persistentă' a valorilor UE, inclusiv a statului de drept.
Dar partea din articolul 7 pentru care eurodeputaţii au cerut să fie declanşată după votul din sesiunea plenară de la Strasbourg (448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri) priveşte numai etapa 'preventivă', nu încă şi cea care prevede sancţiuni. Concret, acest mecanism preliminar are în vedere să se constate oficial 'că există un risc real de încălcare gravă a valorilor europene' în Ungaria, în urma unei serii de măsuri întreprinse de guvernul conservator al premierului Viktor Orban şi care vizează domenii diverse, printre care migraţia, activitatea ONG-urilor, libertatea presei sau justiţia.
Odată ce a fost dat votul PE, revine statelor membre ale UE să aprobe la rândul lor constatările legislativului european printr-un vot cu o majoritate de patru cincimi din membrii Consiliului European.
Dacă nici după acest vot al Consiliului guvernul de la Budapesta nu răspunde favorabil îngrijorărilor UE, un mecanism de 'sancţiuni' ar putea fi activat, la cererea unui grup de state membre ori a Comisiei Europene.
Lucru care până acum nu s-a întâmplat niciodată, nici măcar în cazul Poloniei, vizată şi ea în prezent tot de etapa preventivă a articolului 7.
Pentru ca toate etapele să fie parcurse şi să se avanseze efectiv către sancţiunea cu suspendarea dreptului de vot al unei ţări, este necesar ca şefii de stat sau de guvern (reuniţi în Consiliul European) să confirme în unanimitate - cu excepţia ţării vizate - că există o 'încălcare gravă şi persistentă' a valorilor europene în respectiva ţară, nu doar un 'risc' de încălcare a lor.
Abia după ce şi această etapă se va fi încheiat, statele membre se reunesc la nivel ministerial pentru a adopta sancţiuni, inclusiv posibila suspendare a dreptului de vot, cu o majoritate de 20 din cele 27 de state.
Dar este puţin probabil să se ajungă aici, întrucât guvernul polonez a dat de înţeles că va vota împotrivă în Consiliul European, astfel că nu s-ar întruni unanimitatea. La fel cum şi guvernul ungar a afirmat deja că va proceda în mod identic pentru a bloca eventuale sancţiuni împotriva Poloniei.
Pe de altă parte, faptul că 197 de eurodeputaţi au votat împotriva cererii de activare a articolului 7 împotriva Ungariei arată că în PE s-a format o minoritate consistentă care-l consideră pe premierul Viktor Orban un apărător al statelor naţionale şi majorităţilor etnice în faţa regulilor şi atitudinii civice stabilite le Bruxelles, votul de miercuri evidenţiind şi tensiunile de pe plan european dintre tabăra naţionalistă şi cea federalistă, notează agenţia Reuters.
Orban însuşi a venit marţi pentru a participa la dezbaterea din plenul PE pe tema raportului întocmit de eurodeputata ecologistă olandeză Judith Sargentini şi asupra căruia s-a dat votul. Însă premierul ungar nu a făcut niciun compromis, iar acest lucru l-ar putea costa pierderea sprijinului Partidului Popular European (PPE) din care face parte, afirmă reprezentanţi ai acestui grup politic, o posibilitatea fiind şi suspendarea partidului lui Orban, Fidesz, din PPE. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a declarat că Fidesz este decis să rămână în PPE, dar că va căuta modalităţi să schimbe din interior poziţia acestui grup politic. AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |