COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă
Autorităţile ruse au reţinut peste 1.000 de persoane duminică în cursul manifestaţiilor organizate împotriva creşterii vârstei de pensionare, acţiuni de protest care s-au desfăşurat chiar în ziua alegerilor locale şi regionale în Rusia, potrivit asociaţiei ruse OVD-Info, o organizaţie independentă care monitorizează reţinerile de oponenţi ai puterii de la Moscova, potrivit dpa.
Numărul cel mai mare de arestări s-a făcut la Sankt-Petersburg, peste 450, indică OVD-Info pe site-ul său de internet.
Peste 180 de persoane au fost arestate la Ekaterinburg (Munţii Ural), 60 - în Krasnodar (sudul Rusiei), 40 - la Omsk (Siberia) şi 40 - la Moscova.
Potrivit asociaţiei menţionate, arestări au fost operate în alte peste 30 de oraşe din Federaţia Rusă.
Protestele au fost organizate la apelul lui Aleksei Navalnîi - cel mai proeminent adversar al preşedintelui Vladimir Putin - în prezent în închisoare pentru 30 de zile pentru organizarea unor manifestaţii neautorizate.
Alegerile au fost eclipsate de indignarea faţă de guvern, care intenţionează să majoreze vârsta de pensionare cu cel puţin cinci ani într-o ţară ce se confruntă cu o amplă criză demografică.
Vladimir Putin, în vârstă de 65 de ani, ar dori ca vârsta de pensionare să fie majorată la 60 de ani pentru femei şi la 65 de ani pentru bărbaţi, întrucât există o povară crescândă asupra sistemului de pensii.
Dar se estimează că 43% dintre bărbaţii ruşi ar putea să nu ajungă la vârstă de 65 de ani, în condiţiile în care speranţa medie de viaţă în Rusia este de 66 de ani pentru bărbaţi şi 77 de ani pentru femei, potrivit datelor furnizate de Banca Mondială în urmă cu doi ani. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |