COD PORTOCALIU: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03 Fenomene vizate: se va semnala 28 mai, ora 10 – 29 mai, ora 03Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 28 mai, ora 10 – 28 mai, ora 23Fenomene vizate COD GALBEN: 28-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate se va semnala 29 mai, ora 03 – 29 mai, ora 23Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful guvernului socialist al Spaniei, Pedro Sanchez, a exclus miercuri posibilitatea de a face din mauzoleul dictatorului Franco un "loc de reconciliere" şi "al memoriei", după cum îl îndeamnă totuşi partidul său şi experţi, informează AFP.

"Valea celor Căzuţi (numele mauzoleului lui Franco) nu poate fi un loc căruia să i se dea un nou sens, nu poate fi un loc de reconciliere. El trebuie să fie un loc de odihnă şi în consecinţă un cimitir civil", a declarat Pedro Sanchez la Santa Cruz, în estul Boliviei, în timpul unei conferinţe de presă susţinute alături de preşedintele bolivian Evo Morales.

În 2011, o comisie de experţi mandatată de fostul guvern socialist al lui Jose Luis Rodriguez Zapatero a recomandat operarea unei "resemnificări" a locului şi adăugarea acolo a unei expoziţii permanente despre istoria locului, a victimelor care sunt înhumate şi a celor circa 20.000 de prizonieri politici care au participat la construcţia lui.

"Valle de Los Caidos" este un complex monumental care comemorează războiul civil, complex pe care Franco l-a imaginat şi a ordonat să fie construit la 50 de kilometri de Madrid. El a fost înhumat lângă altarul bisericii deasupra căreia poate fi văzută o cruce din piatră de 150 de metri înălţime. Mormântul lui Franco, încă încărcat cu flori, se află lângă cel al fondatorului organizaţiei de inspiraţie fascistă Falanga Spaniolă, Jose Antonio Primo de Rivera.

În numele unei pretinse "reconcilieri" naţionale, Franco a transferat aici rămăşiţele a peste 33.000 de victime - naţionalişti şi republicani - ale războiului civil, fără a avertiza familiile acestora şi în condiţiile în care între 1941 şi 1959 acest complex a fost parţial construit de prizonieri republicani, obligaţi la muncă forţată şi dintre care unii au murit pe şantier.

Anul trecut, Partidul Socialist al lui Pedro Sanchez a propus să facă din mauzoleu un "loc de reconciliere" şi al "memoriei", în timp ce ministrul culturii Jose Guirao a declarat săptămâna trecută că acest loc ar trebui să devină "un exemplu a ceea ce nu trebuie să ni se mai întâmple", după modelul lagărelor de concentrare ale Germaniei naziste.

Guvernul spaniol a lansat oficial vinerea trecută procesul de exhumare din acest mauzoleu a lui Francisco Franco.

Noua poziţie a lui Pedro Sanchez asupra acestei probleme a stârnit critici în Spania, din partea numărului unu al Partidului Popular (PP, dreapta), Pablo Casado, şi a liderului partidului liberal Ciudadanos, Albert Rivera.

Emilio Silva, preşedintele Asociaţiei pentru recuperarea memoriei istorice, care militează de ani de zile pentru ca mauzoleul să devină un muzeu, a declarat că nu ştie ce înţelege premierul spaniol prin "cimitir civil", în condiţiile în care el intenţionează să-i menţină biserica drept loc de cult. Aceasta este ceva "incompatibil", deoarece Biserica a fost, potrivit lui Silva, "un instrument de legitimizare a dictaturii".AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.