

COD PORTOCALIU: 07-06-2025 ora 10 Intre 7 și 8 iunie, intervalul orar 12-21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate, disconfort termic accentuat, caniculă
Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a anunţat marţi încetarea suspendării exerciţiilor militare aliate în Peninsula Coreea, suspendare care a survenit ca un ''gest de bunăvoinţă'' după întrevederea istorică dintre Donald Trump şi Kim Jong Un, relatează AFP.
"După cum ştiţi, am luat decizia de a suspenda cele mai importante exerciţii militare ca un gest de bunăvoinţă după summitul din Singapore", a declarat ministrul american, în cadrul unei conferinţe de presă, în timp ce negocierile privind denuclearizarea Coreei de Nord par să încetinească.
''Nu avem niciun plan de a suspenda alte manevre'', a adăugat şeful Pentagonului, în timp ce preşedintele american tocmai a anulat o vizită programată a secretarului de stat Mike Pompeo la Phenian, invocând lipsa de progrese privind denuclearizarea Coreii de Nord.
Şeful Pentagonului nu a anunţat o dată pentru reluarea manevrelor militare. El a spus că armata se va consulta cu diplomaţii americani care negociază cu Phenianul înainte de a lua orice decizie. "Vom vedea cum vor decurge negocierile şi vom lua o decizie", a spus el.
Pentagonul a anunţat, în iunie, că principalele sale manevre militare comune cu Coreea de Sud au fost "suspendate pe termen nelimitat".
Aproximativ 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud şi antrenamente comune cu trupele din Coreea de Sud au loc în mod constant.
Aproximativ 17.500 de soldaţi americani ar urma să participe la exerciţiile Ulchi Freedom Guardian. Aceste manevre care vizează întărirea pregătirii trupelor pentru o eventuală invazie din Coreea de Nord reunesc în fiecare an soldaţi din aviaţie, marină şi armata terestră. În afară de soldaţi din SUA şi Coreea de Sud, la exerciţii participă şi trupe din mai multe ţări aliate, cum ar fi Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa sau Noua Zeelandă.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |