COD GALBEN: 18-01-2022 ora 10 Intre 18 ianuarie, ora 10 – 18 ianuarie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 18 ianuarie, ora 10 – 18 ianuarie, ora 20Fenomene vizate COD GALBEN: 18-01-2022 ora 10 Intre 18 ianuarie, ora 20 – 19 ianuarie, ora 08Fenomene vizate se va semnala 18 ianuarie, ora 20 – 19 ianuarie, ora 08Fenomene vizate COD PORTOCALIU: 18-01-2022 ora 17 Intre 17:45 si 21:00 se va semnala intensificări ale vântului cu rafale care vor depăși 120...130 km/h, zăpadă spulberată, vizibilitate redusă in Județul Caraş-Severin, Județul Hunedoara;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a respins vineri ipoteza unei aderări rapide a Georgiei la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), ai cărei oficiali au promis în 2008 acestei foste republici sovietice că va putea adera într-o zi la Alianţă, informează AFP.

"Nu văd o aderare rapidă la NATO pentru Georgia, aceasta este poziţia Germaniei", a declarat Merkel în timpul unei întâlniri cu studenţii Universităţii din Tbilisi, capitala acestei ţări din Caucazul de Sud. "Lucrurile se întâmplă în mod gradual", a adăugat ea, în condiţiile în care autorităţile georgiene şi-au fixat drept obiectiv aderarea la Uniunea Europeană (UE) şi la NATO.

În timpul summitului NATO care a avut loc în 2008 la Bucureşti, liderii ţărilor din NATO i-au promis Georgiei că într-o zi ea va putea deveni membră a acestei organizaţii, însă - la presiunile Angelei Merkel şi ale preşedintelui de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy - au refuzat să-i acorde acestei ţări statutul de candidat oficial, aminteşte AFP.

Georgia s-a opus apoi Rusiei în timpul unui război-fulger, care s-a soldat cu recunoaşterea de către Moscova a independenţei celor două republici separatiste proruse, Osetia de Sud şi Abhazia, ce s-au separat de Georgia în 1992. Rusia menţine în prezent o puternică prezenţă militară în aceste două republici, spre marea nemulţumire a Georgiei, care denunţă o "ocupaţie". "Este o ocupaţie peste circa 20% din teritoriul georgian şi o mare nedreptate", a declarat vineri Angela Merkel în faţa studenţilor georgieni.

Într-un gest simbolic, ea s-a deplasat de asemenea la frontiera administrativă cu Osetia de Sud, unde poliţiştii de frontieră au instalat sârmă ghimpată.

Îngrijorată de prezenţa forţelor NATO lângă frontierele sale, Rusia se opune în mod categoric aderării Georgiei la Alianţa Nord-Atlantică.

Vineri seara, Angela Merkel se va deplasa în Armenia, iar sâmbătă va desfăşura o vizită în Azerbaidjan, pentru a îndemna la o "soluţionare paşnică, prin consens", a conflictului între cele două foste republici sovietice din Caucazul de Sud, care îşi dispută controlul asupra regiunii separatiste Nagornîi Karabah, potrivit serviciului de presă al cancelariei germane.

În Azerbaidjan, Merkel va purta de asemenea discuţii asupra cooperării energetice cu această ţară bogată în hidrocarburi şi ale cărei resurse energetice sunt considerate o eventuală alternativă la gazul şi petrolul livrate de Rusia în Europa.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ady Ivaşcu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.