Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un, preocupat şi de situaţia din sectorul sănătăţii, a criticat lipsa de progrese în domeniu, atitudine ce survine în cadrul campaniei sale de a lansa un proces de dezvoltare economică a ţării, relatează Reuters.

De la summitul din iunie cu preşedintele Donald Trump, în Singapore, liderul nord-coreean a efectuat vizite în diverse centre industriale şi fabrici, criticând adesea dezvoltarea lentă din domeniu.

În cursul unei vizite la fabrica de aparatură medicală din Myohyangsan, provincia North Phyongan, la nord-est de capitala Phenian, Kim a condamnat cu fermitate lipsa de modernizare vizibilă în cadrul fabricii, a relatat marţi agenţia de presă nord-coreeană ACTC.

Afirmând ''că nu există niciun motiv de mândrie în sectorul sănătăţii publice'', Kim a promis că va monitoriza personal activitatea de modernizare a fabricii în conformitate cu scopul de a îmbunătăţi radical "producţia internă, automatizarea şi modernizarea", menţionează ACTC.

În cursul unei alte vizite efectuate la Samjiyon, o regiune din nord, în apropiere de China, Kim a criticat calitatea lucrărilor la o cale ferată spre frontiera cu China care urmează să fie finalizate anul viitor.

După lansarea unui număr de rachete balistice anul trecut - între care una considerată a fi capabilă să lovească oriunde pe teritoriul Statelor Unite ale Americii - Kim a suspendat programele de testare şi s-a angajat într-un proces de a impulsiona dezvoltarea economică a ţării sale, izolată din punct de vedere politic şi economic.

Pentru a presa Coreea de Nord să renunţe la programele sale de rachete şi nuclear, Consiliul de Securitate al ONU a interzis Phenianului să exporte cărbune, fier, minereu de fier, plumb, minereu de plumb şi fructe de mare în încercarea de a reduce cu o treime veniturile anuale din export de 3 miliarde de dolari, limitând în acelaşi timp importurile ţării de ţiţei şi de produse din petrol rafinat.

Statele Unite, care au condus campania de sancţiuni impuse Coreii de Nord, au intensificat propriile sancţiuni impuse Phenianului şi au anunţat că nu vor relaxa sancţiunile până când ţara nu va renunţa la programul de arme nucleare.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.