Premierul canadian, Justin Trudeau, va fi oficial candidat la propria succesiune cu prilejul următoarelor alegeri legislative din toamna lui 2019, a anunţat el duminică, potrivit AFP.
Justin Trudeau a fost învestit oficial duminică de Partidul Liberal, în cirscumscripţia sa Papineau (centrul oraşului Montreal), fief liberal al cărui deputat este din 2008. El a fost reales în 2011 şi 2015.
În cursul unui discurs în faţa membrilor partidului său la Montreal, unde participase la un marş al diversităţii, Justin Trudeau a reafirmat dorinţa sa de a practica o "politică pozitivă".
"Credinţa mea în politica pozitivă nu s-a schimbat", a explicat el. "Sunt profund convins că, în pofida polarizării la care asistăm în lume, a populismului, a politicii fricii şi divizării, să rămâi pozitiv, să aduni oamenii, să cauţi mijloacele de a insista asupra valorilor noastre comune dincolo de diferenţele dintre noi reprezintă singurul mijloc de clădi o ţară mai puternică, o lume mai puternică", a subliniat premierul canadian.
Liderul Partidului Liberal a promis printre altele să reducă diferenţa dintre sărăci şi bogaţi şi să ridice nivelul de trai al populaţiilor autohtone.
La jumătatea lui iulie, Justin Trudeau a făcut o remaniere a cabinetului pentru a-i relansa în cursă pe liberali, urmaţi îndeaproape de opoziţia conservatoare în sondaje, la aproximativ un an de viitoarele alegeri parlamentare, prevăzute în toamna lui 2019.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |