Talibanii au intrat vineri în oraşul Ghazni, capitala provinciei cu acelaşi nume, la mai puţin de 200 de kilometri sud de Kabul, unde luptele continuă, au anunţat oficiali locali, relatează AFP.
Potrivit şefului poliţiei locale, Farid Ahmad Marshal, contactat de AFP, ''luptătorii talibani au lansat atacul ieri (joi) în jurul orei 23.00 atacând barajele de securitate care înconjoară oraşul. Luptele continuă cu forţele de securitate.
Ghazni este cea de-a doua capitală provincială care este preluată de talibani în mai puţin de trei luni după Farah (vest), pe 15 mai, dar care a fost recuperată repede de armată.
"(Talibanii) au avansat în oraş şi au lansat mai multe mortiere asupra locuinţelor", a precizat purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Arif Noori, evocând mai mulţi morţi şi răniţi în rândul soldaţilor afgani. "Cadavrele a aproximativ 30 de talibani zac la sol", a mai spus el.
Potrivit unei surse de securitate, forţele speciale au fost desfăşurate preventiv luna trecută de-a lungul autostrăzii Kabul-Kandahar - care trece prin Ghazni - ''în aşteptarea unei ofensive a talibanilor. "Ele acţionează deja pentru a bloca avansarea" acestora, a spus el.
''Talibanii sunt în oraş, folosesc difuzoarele din moschei pentru a le spune oamenilor să rămână acasă. Se aud explozii puternice şi focuri de armă, suntem îngroziţi", a spus Yasan, un localnic contactat telefonic de AFP.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid a declarat într-un comunicat că "acest atac face parte din ofensiva de primăvară" lansată la începutul lunii mai ''în mai multe direcţii''.
"Sute de mujahedini echipaţi cu arme grele au preluat puncte de control şi posturi de poliţie din oraş'', a spus el, adăugând că "140 de membri ai forţelor inamice au fost ucişi şi răniţi, dar pierderile din rândurile mujahedinilor sunt reduse".AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Mihaela Toth, editor online: Alexandru Cojocaru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.