Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Forţele aeriene israeliene au efectuat miercuri raiduri asupra unor obiective "teroriste" din Fâşia Gaza, ca ripostă după lansarea a 36 de rachete asupra sudul Israelului, informează surse israeliene şi palestiniene citate de AFP.

Aviaţia a vizat 12 baze "teroriste" ale mişcării islamiste palestiniene Hamas, care controlează enclava, potrivit unui comunicat al armatei israeliene.

Cel puţin doi palestinieni au fost răniţi, a indicat ministerul Sănătăţii din Gaza.

Cu câteva ore mai înainte, 36 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza spre sudul Israelului, a indicat armata. Patru dintre acestea au fost interceptate în zbor de sistemul antirachetă Iron Dome (Cupola de Fier), două au căzut în localitatea Sderot, iar celelalte proiectile au ajuns în spaţii deschise, în afara localităţilor.

Căderea rachetelor la Sderot, în apropierea enclavei palestiniene, a provocat rănirea unei persoane de circa 45 de ani, potrivit serviciilor de intervenţie israeliene.

 


Foto: (c) Amir Cohen / REUTERS


Televiziunile israeliene au difuzat totodată imagini cu o casă şi mai multe maşini avariate în această localitate.

Tirurile palestiniene cu rachete s-au produs a doua zi după ce doi membri ai Brigăzilor Ezzedine al-Qassam, braţul armat al mişcării Hamas, au fost ucişi într-un atac israelian în nordul Fâşiei Gaza. Hamas a ameninţat că se va răzbuna.

Potrivit presei israeliene, comandamentul armatei a admis ulterior că atacul contra Hamas a fost decis după ce armata a estimat "din greşeală" că tirurile asupra unor soldaţi proveneau din acea direcţie.

Hamas a precizat că luptătorii ucişi participau la un exerciţiu şi că lovitura s-a produs într-un moment în care înalţi responsabili ai mişcării erau în vizită în respectivul sector.

Această creştere bruscă a tensiunii, miercuri, intervine într-un moment în care Israelul şi Hamas discută indirect despre un posibil armistiţiu, prin intermediul Egiptului şi al ONU. AGERPRES/ (AS - autor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.