

COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 29 mai, ora 23 – 30 mai, ora 21 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 29-05-2025 ora 10 Intre 30 mai, ora 10 – 30 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului
Preşedintele SUA, Donald Trump, a descris drept 'un bun început pentru toţi' întrevederea de mai mult de două ore pe care a avut-o luni la Helsinki cu omologul său rus Vladimir Putin, transmite agenţia EFE.
'Cred ca a fost un bun început. Este un început foarte, foarte bun pentru toţi', a spus Trump în faţa jurnaliştilor la începutul dejunului de lucru. Spre deosebire de întrevederea Putin-Trump, la care au fost prezenţi numai translatorii lor, la dejunul de lucru participă de asemenea miniştri şi consilieri ai celor doi preşedinţi.
Preşedintele rus nu a făcut declaraţii în faţa presei după întrevederea cu omologul său american.
După terminarea dejunului de lucru, Trump şi Putin vor încheia summitul printr-o conferinţă de presă comună.
Vom discuta despre 'orice, de la comerţ la armată şi de la rachete la China'. ''Vom vorbi puţin despre China şi despre prietenul nostru comun, preşedintele Xi'', a spus Donald Trump înaintea întâlnirii cu Putin. ''Cred cu adevărat că lumea vrea să vadă că ne înţelegem. Suntem două mari puteri nucleare. Deţinem 90% din capacitatea nucleară şi asta nu este un lucru bun, este un lucru rău'', a mai declarat liderul de la Casa Albă, citat de CNN.
La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin i-a declarat omologului american că a sosit timpul pentru a discuta despre relaţiile între Washington şi Moscova. De asemenea, Putin a sugerat că ar trebui abordate şi chestiuni dificile de pe agenda internaţională. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | may 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
27 | 28 | 29 | 30 | 1 | 2 | 3 |
4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 |
11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 |
18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 |
25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 |
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |