Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Coreea de Nord ar putea restitui în curând un prim grup din 200 de loturi de rămăşiţe pământeşti ale soldaţilor americani, ucişi în timpul Războiului Coreei, conform unui acord încheiat acum o săptămână de preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, informează miercuri AFP, citând un responsabil de la Washington.

"Pregătirile continuă" pentru primirea rămăşiţelor umane, conform unui document semnat de preşedintele american şi liderul nord-coreean în cadrul summitului lor istoric din 12 iunie în Singapore, a indicat acelaşi oficial.

De fapt, a adăugat el, "aceasta s-ar putea face în zilele următoare".

Al patrulea punct al acordului comun prevede că "Statele Unite şi RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană) se angajează să recupereze rămăşiţele prizonierilor de război şi celor daţi dispăruţi în lupte, inclusiv repatrierea imediată a celor deja identificate".

Or, "responsabilii nord-coreeni au informat că deţin 200 de loturi de rămăşiţe descoperite de-a lungul anilor", menţionează Pentagonul într-o fişă de informare cu privire la persoanele dispărute în Războiul Coreei (1950-1953) actualizată luni.

Peste 35.000 de americani au fost ucişi în Peninsula Coreeană în timpul acelui război, care s-a încheiat printr-un armistiţiu şi nu printr-un tratat de pace. Dintre aceştia, 7.700 sunt consideraţi în continuare ca daţi dispăruţi, între care 5.300 în Coreea de Nord, precizează Pentagonul.

Un prim acord între Washington şi Phenian a permis repatrierea a 229 de loturi de rămăşiţe între 1990 şi 2005. Dar acest acord a fost suspendat când relaţiile între cele două ţări s-au deteriorat. AGERPRES/( AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.