Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, s-a deplasat vineri la Tartus, pentru a asista la rugăciunea Eid al-Fitr, care marchează sfârşitul lunii de post musulman Ramadan, informează AFP.

Preşedinţia siriană a publicat fotografii cu Assad rugându-se în zori la moscheea Sayida Khadija din Tartus, oraş de coastă, lângă ministrul pentru Bunuri Religioase (Waqf) Mohammad Abdel-Sattar Sayyed şi lângă muftiul Siriei, Ahmad Badredine Hassoun.

Alte fotografii îl arată pe Assad înconjurat de zeci de enoriaşi, care îl salută cu ocazia Eid al-Fitr.

Oraşul Tartus de pe malul Mării Mediterane găzduieşte o bază navală rusă, Moscova fiind angajată militar în susţinerea preşedintelui Assad în războiul care sfâşie Siria din 2011.

După declanşarea conflictului, Assad părăseşte foarte rar Damascul, iar apariţiile lui în public sunt destul de rare. În ultimii ani, sărbătorile religioase au fost pentru el o ocazie de a întreprinde apariţii publice, uneori în afara capitalei siriene, în timp ce forţele pro-regim recuceresc tot mai multe teritorii. Cu ocazia Eid al-Fitr, Bashar al-Assad s-a deplasat la Homs în 2016, apoi la Hama, în 2017.

Din 2011, coasta de vest a Siriei a rămas bastion alawit, minoritate religioasă din care provine preşedintele Assad, el însuşi originar din provincia Latakia.

Revolta din Siria împotriva regimului Assad s-a transformat într-un război devastator în care sunt, la ora actuală, implicaţi o mulţime de actori locali, regionali şi internaţionali. Conflictul a făcut până acum 350.000 de morţi şi milioane de strămutaţi.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.