Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări vineri că racheta care a doborât zborul MH17 al companiei Malaysia Airlines în 2014, deasupra zonei de est a Ucrainei, nu era una rusă, contrar concluziilor anchetatorilor internaţionali, informează AFP.

"Desigur că nu", a răspuns Putin, întrebat dacă racheta era rusă sau nu, în timpul Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, nord-vestul Federaţiei Ruse.

Olanda şi Australia au acuzat vineri Rusia că este responsabilă pentru catastrofa zborului MH17, într-o declaraţie care deschide calea urmărilor penale. Acest anunţ intervine la o zi după concluziile anchetatorilor internaţionali care au stabilit că racheta Buk, care a doborât avionul Malaysia Airlines, provenea de la Brigada 53 antiaeriană a forţelor ruse cu baza în Kursk (Federaţia Rusă).

Avionul companiei Malaysia Airlines, care făcea legătura între Amsterdam şi Kuala Lumpur, a fost doborât într-o zonă controlată de rebelii separatişti la 17 iulie 2014. Toate cele 298 de persoane aflate la bordul său - în majoritate olandezi - şi-au pierdut viaţa.

Mai devreme în cursul zilei, şeful diplomaţiei ruse a declarat, după discuţia telefonică avută cu ministrul olandez al afacerilor externe Stef Blok, că Olanda "nu i-a prezentat niciun fapt" care să permită acuzarea Rusiei şi că aceasta "face speculaţii (...) în scopuri politice" asupra catastrofei zborului MH17.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.