Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Guvernul Ungariei va adopta măsuri pentru oprirea şi apoi inversarea declinului demografic până în 2030, a declarat vineri premierul Viktor Orban, în timp ce a acuzat democraţia liberală de subminarea familiei tradiţionale, relatează Reuters.
    
Orban a spus că întrebarea-cheie este dacă naţiunea maghiară este păstrată "biologic şi în număr mare" şi ce ar trebui să facă guvernul pentru a opri declinul demografic. El a anunţat că guvernul va lansa un "plan de acţiune serios în politica familială", dar nu a intrat în detalii.
    
Democraţia liberală nu a reuşit să oprească imigraţia, să protejeze cultura creştină sau să întărească familia tradiţională dintre un bărbat şi o femeie, potrivit prim-ministrului ungar.
    
"Există multe tipuri de familii, multe moduri de viaţă şi ea (democraţia liberală) spune că nu ar trebui să facem diferenţa între ele (...), vrând să asigure un tratament egal prin lege (...) şi acesta este motivul, acesta este unul dintre motivele pentru care ne confruntăm acum cu un declin demografic", a declarat Orban la radioul de stat.
    
Datele statistice arată că populaţia Ungariei scade de decenii. De la alegerea lui Orban în 2010, ea a scăzut în continuare, până la 9,771 milioane de locuitori în ianuarie 2018 de la 10,014 milioane în 2010.
    
Perioada până în 2030 în Ungaria şi Europa ar trebui să fie definită de un concept modernizat al democraţiei creştine, a mai spus Orban.
    
"Democraţia creştină ne protejează de migraţie, apără graniţele, sprijină modelul familiei tradiţionale compuse dintr-un bărbat şi o femeie, consideră protecţia culturii noastre creştine ca un lucru natural", a adăugat el.
    
Orban, în vârstă de 54 de ani, a luat puterea în 2010. De atunci, el şi-a sporit continuu controlul asupra mass-media, şi-a pus aliaţii să fie responsabili de instituţii odată independente şi a făcut campanie pe baza unei ostilităţi feroce faţă de migraţie.
    
Politicile sale l-au pus în conflict cu Uniunea Europeană, dar el a fost reales pentru un al treilea mandat luna trecută.
    
Marcată de o ostilitate vehementă faţă de imigraţia în Europa a refugiaţilor musulmani din Orientul Mijlociu şi Africa, campania lui Orban - ajutată de dominaţia în mass-media a partidului său - a avut rezonanţă în rândul electoratului. Partidul său, Fidesz, deţine acum 133 din 199 de locuri în parlament.
    
Printre altele, Orban a reiterat că guvernul său va prezenta parlamentului săptămâna viitoare legislaţia ce va impune sancţiuni penale grupurilor neguvernamentale acuzate de ajutorare şi finanţare ilegală a imigraţiei.
    
"Trebuie să-i sancţionăm pe cei (...) care desfăşoară astfel de activităţi", a declarat Viktor Orban la radioul de stat. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Calciu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.