Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a urat ''sănătate'' fostului spion rus Serghei Skripal, care a fost externat vineri dintr-un spital din Salisbury (sud-vestul Angliei), unde a primit îngrijiri timp de mai multe săptămâni, după ce a fost otrăvit cu un agent neurotoxic, relatează AFP şi Reuters.

''Am auzit astăzi din mass-media că a ieşit din spital. Să-i dea Dumnezeu sănătate!'', a exclamat Putin în cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul german Angela Merkel, aflată într-o vizită la Soci, în sud-vestul Rusiei.

''Dacă ar fi fost utilizat un agent toxic militar, această persoană ar fi murit pe loc. Din fericire, el s-a vindecat, a ieşit din spital şi sper că va rămâne în viaţă, sănătos şi în siguranţă'', a adăugat preşedintele rus.

Otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia a provocat o gravă criză diplomatică între Londra, sprijinită de aliaţii săi occidentali, şi Moscova, acuzată că ar fi responsabilă de atacul survenit la începutul lunii martie, chiar dacă a negat cu fermitate orice implicare.

Această criză a condus la cel mai important val de expulzări din istorie a unor diplomaţi de ambele părţi între Rusia şi Occident.

''Am propus în repetate rânduri partenerilor noştri britanici să le oferim orice ajutor necesar în cadrul anchetei. Nu există momentan nicio reacţie. Propunerea noastră rămâne deschisă'', a declarat Putin.

Serghei Skripal, 66 de ani, şi fiica sa, Iulia, au fost găsiţi în stare inconştientă la 4 martie pe o bancă în Salisbury, unde trăieşte fostul spion rus, care a ajuns în Marea Britanie după un schimb de agenţi efectuat între Statele Unite şi Rusia. Poliţia britanică apreciază că cei doi au intrat în contact cu otrava la domiciliul lui Serghei' unde fiica sa a venit să-l viziteze din Rusia. În total, nouă locuri, între care trei situate în centrul oraşului, au fost decontaminate. Iulia a fost externată la 10 aprilie, conform presei britanice. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.