Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Procurorul general al Egiptului a inculpat duminică 278 de presupuşi membri ai organizaţiei Fraţii Musulmani; aceştia vor fi judecaţi de o instanţă militară, sub acuzaţia de terorism, informează AFP dintr-o sursă judiciară.

Potrivit procuraturii, inculpaţii - dintre care 141 se află deja în arest preventiv - s-au alăturat grupărilor Liwa al-Thawra şi Hasm şi au fost implicaţi în 12 operaţiuni teroriste, soldate inclusiv cu uciderea unor poliţişti. Liwa al-Thawra este răspunzătoare de asasinarea unui general al armatei egiptene, în 2016.

Cele două grupări au apărut după ce armata egipteană l-a răsturnat de la putere, în 2013, pe preşedintele ales Mohamed Morsi şi a reprimat formaţiunea politică a acestuia, Fraţii Musulmani. Organizaţia islamistă a fost declarată oficial teroristă de regimul de la Cairo în decembrie 2013, deşi a negat orice implicare în acţiuni violente şi a susţinut că este interesată doar de politică.

Săptămâna trecută, în Egipt au fost inculpaţi şi 555 de membri ai Statului Islamic, care vor compărea tot în faţa justiţiei militare, reaminteşte AFP. Jihadiştii din această grupare atacă în special în peninsula Sinai. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.