Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O camionetă a trecut de pe carosabil pe trotuar, între pietoni, luni, la Toronto; incidentul s-a soldat cu nouă morţi şi 16 răniţi, potrivit primului bilanţ anunţat de poliţia canadiană, dar unul dintre răniţi a decedat ulterior, transmite Reuters.

 


Foto: (c) Chris Donovan / REUTERS


Şoferul a fost reţinut şi identificat, a declarat presei şefului poliţiei din metropolă, Mark Saunders. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 25 de ani, pe nume Alek Minassian, care nu s-a mai aflat în atenţia poliţiei. Forţele de ordine nu pot preciza încă dacă el a acţionat cu intenţie şi care ar putea fi mobilul său în acest caz.

 

Foto: (c) TWITTER / @SOPHFLYPRO/via REUTERS


Ministrul canadian pentru siguranţa publică, Ralph Goodale, a afirmat că ancheta va fi de durată, dar nu există indicii privind implicaţii de securitate naţională.

 


Foto: (c) Carlo Allegri / REUTERS


Traseul prin mulţime al vehiculului - o camionetă de culoare albă - a avut o lungime de peste un kilometru şi jumătate.

 

Foto: (c) Carlo Allegri / REUTERS


Incidentul s-a produs la ora locală 13.27 (17.27 GMT, 20.27 ora României), într-o intersecţie importantă din nordul metropolei din statul canadian Ontario.

 

Foto: (c) SOCIAL MEDIA / REUTERS


AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editori online: Simona Aruştei, Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi: 

 

Cronologia incidentelor cu autovehicule care au intrat în mulţime (2016-2018)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.