Tribunalul corecţional din Bruxelles i-a găsit luni pe jihadistul francez Salah Abdeslam, singurul supravieţuitor al comandourilor responsabile de atentatele de la Paris din 2015, şi pe complicele acestuia, tunisianul Sofiane Ayari, vinovaţi de tentativă de asasinat cu caracter terorist asupra unor poliţişti în martie 2016, relatează AFP, Belga şi Reuters.
Tribunalul urmează să anunţe pedepsele împotriva celor doi. Parchetul a cerut condamnarea lor la 20 de ani de închisoare.
Abdeslam şi Ayari erau inculpaţi pentru 'tentativă de asasinat într-un context terorist asupra mai multor poliţişti' şi pentru 'port de arme interzise, într-un context terorist'.
Salah Abdeslam era acuzat că a tras asupra unor poliţişti care îi descoperiseră în mod întâmplător ascunzătoarea din comuna bruxelleză Forest, la 15 martie 2016, cu trei zile înaintea arestării sale.
Trei poliţişti aparţinând unei echipe de anchetă franco-belgiene au fost răniţi în schimbul de focuri de la 15 martie 2016, când Salah Abdeslam şi complicele său Sofiane Ayari au reuşit să fugă prin spatele unui apartament situat în comuna bruxelleză Forest.
Un al treilea suspect, Mohamed Belkaid, care a încercat să le acopere fuga deschizând focul asupra poliţiştilor, a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.
Raidul poliţiei, prezentat atunci drept unul de rutină în investigaţia întreprinsă în Belgia cu privire la atentatele de pe 13 noiembrie 2015 de la Paris, soldate cu 130 de morţi, a condus ulterior la accelerarea anchetei după ce autorităţile şi-au dat seama că în apartament s-a aflat singurul supravieţuitor al comandourilor din capitala Franţei.
Salah Abdeslam, un francez de origine marocană care a crescut la Bruxelles, şi Sofiane Ayari au fost arestaţi în cele din urmă pe 18 martie în comuna Molenbeek din Bruxelles, cu patru zile înaintea atentatelor care au lovit acest oraş la aeroportul Zaventem şi în cartierul european.
Autorii acestor atentate aparţineau celulei care a comis atentatele de la Paris şi, potrivit unui 'testament' lăsat de unul din kamikaze, au acţionat precipitat după arestarea lui Abdeslam.
Salah Abdeslam se află în prezent în închisoare în Franţa, iar complicele său Sofiane Ayari, în detenţie în Belgia. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |