Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Trebuie să se caute încheierea unui tratat de pace pentru a pune capăt oficial războiului din Coreea, a declarat joi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în apropierea summitului pe care îl va avea cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, informează AFP.

"Armistiţiul care durează deja de 65 de ani trebuie să înceteze", a declarat preşedintele sud-coreean în faţa presei, adăugând că "trebuie căutată semnarea unui tratat de pace după ce a fost proclamat sfârşitul războiului".

Războiul (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu, nu cu un tratat, astfel că cele două părţi sunt în continuare din punct de vedere tehnic în conflict. Zona demilitarizată, care divizează peninsula şi unde la 27 aprilie va avea loc summitul intercoreean, este împânzită de mine şi de fortificaţii.

Însă, potrivit lui Moon, încheierea unui tratat de pace va fi subordonată abandonării de către Coreea de Nord a programelor sale nuclear şi balistic. "Dacă summitul intercoreean şi summitul între Coreea de Nord şi SUA vor duce la denuclearizare, cred că nu va fi prea greu să încheiem acorduri practice în sens larg asupra unui regim de pace, normalizării relaţiilor dintre Nord şi SUA sau un ajutor internaţional pentru a ajuta economia nord-coreeană", a declarat el.

La rândul său, preşedintele american Donald Trump a atenţionat recent cu privire la întâlnirea prevăzută cu Kim Jong Un că aceasta va fi anulată dacă se va anunţa infructuoasă. "Dacă voi considera că această întrevedere nu va fi fructuoasă, nu ne vom deplasa acolo. Dacă întrevederea, atunci când voi fi acolo, nu va fi fructuoasă, o voi părăsi cu respect", a afirmat preşedintele american.

Este esenţial să se ştie dacă Phenianul este gata să renunţe la programele sale nucleare. Responsabili sud-coreeni şi chinezi au afirmat că liderul nord-coreean s-a declarat deschis denuclearizării peninsulei. Aceasta înseamnă în realitate retragerea trupelor americane şi închiderea umbrelei nucleare americane deasupra aliatului sud-coreean.

La rândul său, Washingtonul declară că doreşte denuclearizarea totală, veritabilă şi ireversibilă a Coreei de Nord.

După toate probabilităţile, redactarea unui tratat de pace ar fi extrem de complicată. În timp ce comandamentul ONU condus de SUA, China şi Coreea de Nord sunt semnatare ale acestui armistiţiu, nu este şi cazul Coreei de Sud.

Phenianul şi Seulul îşi revendică ambele suveranitatea asupra întregii peninsule. Un tratat ar putea însemna că cele două Corei se recunosc reciproc. AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.