Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele american, Donald Trump, este cercetat de echipa procurorului special Robert Mueller, însă fără să fie pus sub acuzare, a afirmat marţi cotidianul Washington Post, citând surse anonime, relatează AFP.

Robert Mueller este însărcinat să stabilească dacă a avut loc vreo înţelegere secretă între echipa lui Trump şi Rusia în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Donald Trump denunţă această anchetă ca fiind o "vânătoare de vrăjitoare" îndreptată împotriva lui. Moscova dezminte orice implicare a autorităţilor ruse în campania americană.

Washington Post, care se referă la trei surse neidentificate, a scris că procurorul Mueller îl consideră pe Donald Trump ca un subiect al anchetei sale, ceea ce înseamnă că nu are niciun indiciu pentru a-l pune sub acuzare.

Potrivit aceloraşi surse, Mueller le-a spus avocaţilor preşedintelui că pregăteşte un raport asupra acţiunilor lui Trump şi unei posibile obstrucţionări a justiţiei din partea sa.

Fost director al FBI şi fost procuror federal, Mueller a fost numit în mai 2017 pentru a ancheta asupra unei eventuale înţelegeri secrete între echipa de campanie a lui Trump şi autorităţile ruse.

Serviciile americane de informaţii consideră că preşedintele rus, Vladimir Putin, în persoană s-a aflat în spatele pirateriei cibernetice şi campaniei de dezinformare vizând să perturbe alegerile prezidenţiale din SUA şi să crească şansele lui Donald Trump de a le câştiga.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.