COD GALBEN: 10-08-2020 ora 10 Intre 10 august, ora 12:00 – 10 august, ora 23:00 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată in conform textului și hărții;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, Janos Lazar, a estimat miercuri la o manifestare electorală că integrarea refugiaţilor musulmani sau proveniţi din alte culturi este imposibilă, el susţinându-şi afirmaţia cu exemplul eşecului integrării romilor, transmite agenţia EFE.

'De 60 de ani trăim împreună cu romii şi nici până în ziua de azi nu am putut să-i integrăm, ca să o spun clar. De altfel, cum am putea integra oameni care vin dintr-o altă lume şi o altă cultură, cu o altă identitate ?', a spus Janos Lazar la un miting electoral desfăşurat miercuri în localitatea Martely, în sudul Ungariei. Este 'o iluzie că pot fi integraţi, că vom fi prieteni şi că vor fi ca noi', a insistat şeful de cabinet al premierului Orban.

Acesta din urmă, aflat în campanie electorală pentru legislativele din 8 aprilie, a vizitat joi oraşul Nagykanizsa şi a postat pe Facebook o înregistrare video în care a vorbit despre acelaşi subiect, afirmând, potrivit agenţiei MTI, că 'dacă le permitem migranţilor să intre în ţară va trebui să le asigurăm locuinţe', adăugând că în acel oraş situat în apropierea graniţei există cazărmi ale armatei ce pot găzdui migranţii intraţi în Ungaria. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.