Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Compania de informatică Kaspersky Lab, cu sediul la Moscova, intenţionează să deschidă un centru de date în Elveţia, după ce mai multe guverne occidentale şi-au manifestat preocuparea că Rusia exploatează programele sale antivirus pentru spionarea clienţilor, relevă documente interne consultate de agenţia Reuters.

Anul trecut, SUA, Marea Britanie şi Lituania au luat măsuri pentru a opri folosirea produselor companiei, conform acestor documente, informaţii confirmate de o persoană având legătură directă cu această chestiune, precizează Reuters.

Este cel mai recent demers al Kaspersky, lider global pe piaţa softurilor antivirus, de a contracara acuzaţiile lansate de guvernele SUA şi altor state în sensul că îşi spionează clienţii, în favoarea serviciilor de informaţii ruse. Administraţia americană le-a cerut anul trecut agenţiilor guvernamentale civile să elimine din reţelele lor softurile produse de compania cu sediul la Moscova, care a respins ferm acuzaţiile şi a contestat interdicţia în justiţie.

Acuzaţiile SUA au fost elementul care a declanşat crearea centrului din Elveţia, dar nu sunt singurul factor, a menţionat sursa citată de Reuters, explicând că "lumea se schimbă" şi "balcanizarea şi protecţionismul sunt în creştere".

O purtătoare de cuvânt a Kaspersky a refuzat să comenteze pe marginea documentelor consultate de Reuters, în timp ce compania a menţionat într-o declaraţie că, "pentru a-şi respecta în continuare promisiunile privind Iniţiativa de Transparenţă Globală", îşi finalizează planurile de inaugurare a primului său "centru de transparenţă, care va fi amplasat în Europa". "Înţelegem că într-o perioadă de tensiuni geopolitice, reflectate într-un peisaj tot mai complex al ciberameninţărilor, oamenii îşi pun întrebări şi vrem să le răspundem", a adăugat Kaspersky Lab.

Compania a lansat în octombrie anul trecut o campanie pentru a răspunde preocupărilor privind posibile "interferenţe" cu guvernul rus, promiţând că va permite analizarea produselor sale de către experţi independenţi şi indicând că va deschide "centre de transparenţă" în Asia, Europa şi SUA, dar fără a da detalii în acest sens.

Conform persoanei cu care a discutat Reuters, lucrările la facilitatea din Elveţia ar urma să înceapă în câteva săptămâni şi vor fi finalizate la începutul lui 2020. Aici vor fi colectate şi analizate documente identificate ca suspecte din computerele a zeci de milioane de clienţi ai Kaspersky din SUA şi Uniunea Europeană, în timp ce datele de la ceilalţi clienţi vor fi trimise în continuare pentru analiză la un centru de date din Moscova. Kaspersky a primit "sprijin solid" din partea guvernului elveţian, a mai indicat sursa citată de Reuters. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.