Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cea mai amplă manifestaţie unionistă de la independenţa Republicii Moldova este prevăzută pentru duminică, 25 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, la eveniment fiind invitaţi toţi românii de pretutindeni pentru a le cere autorităţilor de pe ambele maluri ale Prutului reîntregirea neamului românesc, informează portalul InfoPrut.

'E important să ne facem văzuţi, auziţi şi înţeleşi! A venit rândul nostru să facem dreptate şi să înfăptuim Unirea! Pregătim o Declaraţie a Marii Adunări Centenare, căreia i se va da citire la 25 martie în faţa a sute de mii de oameni. Indiferent ce ar zice mancurţii şi trădătorii de patrie, Unirea va avea loc, pentru că fraţii trebuie să fie împreună. Astăzi am participat la o şedinţă la primărie, iar socialiştii, în maniera lor obişnuită, au încercat să zădărnicească manifestaţia. Le spunem clar - la 25 martie vom cere Unire, iar reîntregirea neamului e tot mai aproape', a declarat Vlad Bileţchi, preşedintele Asociaţiei 'UNIREA - ODIP', într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău de către organizatori.

'Cu siguranţă, la 25 martie va avea loc cea mai mare manifestaţie unionistă din istoria Republicii Moldova', a declarat, la rândul său, Ion Leaşcenco, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, care a precizat că evenimentul este programat să înceapă la ora 12:00 în centrul Chişinăului.

La acest eveniment sunt aşteptaţi să participe primarii şi consilierii din cele peste 100 de localităţi care au semnat declaraţiile simbolice de Unire cu România şi toţi cei care susţin ideea revenirii Basarabiei la Patria-mamă, conform Radio Chişinău.

Preşedintele Platformei Unioniste Acţiunea 2012, George Simion, a declarat că pe 25 martie trebuie să fie vizibil pentru întreaga lume că de o parte şi de alta a Prutului se doreşte Unirea. 'Vom veni şi noi din România la Marea Adunare Centenară. Vedem că voci antinaţionale au indus ideea că <>. Vom fi solidari cu tot ceea ce se organizează în Republica Moldova şi toţi trebuie să ştie că Unirea o doresc cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului. Vor participa observatori internaţionali, care vor monitoriza manifestaţia. Totodată, am trimis invitaţii ambasadelor de la Chişinău şi Bucureşti pentru a asista la întrunire', a declarat George Simion, citat de InfoPrut.

Au adresat un îndemn de a participa la Marea Adunare Centenară şi doi reprezentaţi ai autorităţilor publice locale.

'Foarte multe localităţi au realizat că Unirea este unica soluţie şi semnează Declaraţii de Unire. Consider că fiecare zi de întârziere a Unirii este o lovitură dată cetăţeanului Republicii Moldova; acesta aşteaptă un trai mai bun. Trebuie să ne mobilizăm şi să demonstrăm lumii întregi că vrem Unire', a declarat Gheorghe Răileanu, primarul oraşului Cimişlia.

'Îi îndemn pe toţi primarii să se mobilizeze şi să îndemne locuitorii să vină la cea mai mare manifestaţie unionistă! Toţi cei care simt româneşte au obligaţia morală să dea dovadă că suntem uniţi şi puternici', a declarat Petru Frunze, primarul satului Puhoi, raionul Ialoveni.

Marea Adunare Centenară este organizată de Alianţa pentru Centenar, structură care înglobează asociaţiile unioniste de pe cele două maluri ale Prutului şi din diaspora. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.