

Premierul britanic Theresa May a declarat, miercuri, că Londra va expulza 23 de diplomaţi ruşi, considerând că Moscova este 'vinovată' de otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei Skripal la Salisbury (în sud-vestul Angliei), transmite AFP, Reuters şi dpa.
De asemenea, şefa executivului britanic a anunţat 'suspendarea contactelor bilaterale' cu Rusia. Numărul diplomaţilor ruşi acreditaţi în Marea Britanie era până acum de 59.
'În baza Convenţiei de la Viena, Marea Britanie va expulza 23 de diplomaţi ruşi identificaţi ca fiind ofiţeri de informaţii sub acoperire', a spus Theresa May în Parlamentul de la Londra. 'Ei au termen o săptămână să părăsească Marea Britanie', a adăugat şefa guvernului britanic.
Premierul britanic a spus că una dintre cele mai importante expulzări din Londra din ultimii 30 de ani va degrada capabilităţile serviciilor de informaţii ruseşti din Marea Britanie pentru următorii ani.
'Vom îngheţa active ale statului rus ori de câte ori avem dovezi că pot fi folosite pentru a ameninţa viaţa sau bunurile cetăţenilor sau rezidenţilor britanici', a mai spus Theresa May.
Totodată, şefa guvernului britanic a anunţat că Londra va anula o invitaţie adresată ministrului de externe rus Serghei Lavrov de a vizita Marea Britanie şi nu va trimite niciun oficial sau membru al familiei regale la Campionatul Mondial de Fotbal din acest an din Rusia.
'Confirm că niciun ministru sau membru al familiei regale nu va participa la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia din vara acestui an', a declarat May, denunţând vinovăţia Moscovei în otrăvirea fostului spion rus şi a fiicei sale pe teritoriul britanic.
De asemenea, premierul britanic a declarat că regretă 'calea' urmată de Vladimir Putin în diplomaţie.
'Mulţi dintre noi şi-au întors privirile cu speranţă către Rusia post-sovietică. Ne-am dorit o relaţie mai bună şi este tragic că preşedintele Putin a ales să urmeze această cale', a continuat Theresa May.
Răspunsul Rusiei la solicitarea Londrei de a oferi explicaţii în cazul Skripal 'a demonstrat un dispreţ total pentru gravitatea acestor evenimente. Au tratat folosirea unui agent neurotoxic de uz militar în Europa cu sarcasm, dispreţ şi sfidare', a menţionat May.
'Nu există nicio altă concluzie în afară că statul rus este vinovat pentru tentativa de asasinare a lui Skripal şi a fiicei sale şi pentru ameninţarea vieţilor altor cetăţeni britanici din Salisbury, inclusiv cea a sergentului Nick Bailey', a adăugat ea.
'Aceasta reprezintă o utilizare ilegală a forţei de către statul rus împotriva Regatului Unit', a conchis premierul britanic. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.