Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Războiul din Siria a făcut aproximativ 511.000 de morţi din 2011 şi până în prezent, potrivit unui nou bilanţ prezentat luni de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), în contextul în care conflictul sirian intră în această săptămână în al optulea an, relatează Reuters.

Aproximativ 85% dintre victime au fost ucise de forţele guvernamentale şi de aliaţii lor, subliniază OSDO, o organizaţie neguvernamentală siriană cu sediul la Londra, care dispune de o reţea de informare pe întreg teritoriul Siriei.

Regimul sirian şi-a continuat luni ofensiva începută în urmă cu trei săptămâni în enclava Ghouta orientală, bombardată duminică cu butoaie de explozivi, potrivit AFP.

În pofida rezistenţei rebelilor, forţele proregim au preluat controlul asupra sectorului strategic din Madira, indică OSDO.

Sâmbătă, acestea au reuşit să izoleze Douma, principalul oraş al ultimului bastion al rebelilor la porţile Damascului, şi să împartă enclava în trei, după 21 de zile de bombardamente intense care au făcut 1.139 de morţi printre civili, între care 240 de copii, şi 4.400 de răniţi, potrivit OSDO.

Pe de altă parte, Jaych al-Islam, una din cele două grupări rebele din Ghouta orientală, a anunţat luni că a ajuns la un acord cu Rusia pentru a evacua răniţii din enclava atacată de forţele guvernamentale la periferia Damascului, informează Reuters.

Această grupare, sprijinită de Arabia Saudită, susţine că a încheiat acordul de evacuare prin intermediul ONU.

Rusia furnizează sprijin aerian forţelor preşedintelui Bashar al-Assad. Cea mai mare parte a infrastructurii medicale din enclavă a fost distrusă în urma bombardamentelor care au făcut peste 1.000 de morţi în rândul civililor în decurs de trei săptămâni. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.