COD PORTOCALIU: 25-09-2020 ora 11 Intre 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate se va semnala 26 septembrie, ora 09:00 – 27 septembrie, ora 03:00Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, a anunţat că planul american de pace în Orientul Mijlociu destinat să pună capăt conflictului israeliano-palestinian va fi gata în curând, relatează vineri AFP.

''Cred că ei sunt pe cale să-l finalizeze'', a declarat dna Haley într-o conferinţă la Institutul de ştiinţe politice al Universităţii din Chicago joi seara, precizând că mai sunt unele chestiuni de pus la punct. Ea nu a indicat o posibilă dată de prezentare a documentului.

"Nici una dintre cele două părţi nu va agrea acest plan şi nici una dintre cele două părţi nu-l va detesta. Dar el reprezintă un cadru de începere a unui dialog. Suntem acum într-un moment în care negocierile pot începe între israelieni şi palestinieni'', a afirmat ambasadoarea americană.

Cei doi emisari pentru conflictul israeliano-palestinian ai preşedintelui american Donald Trump - ginerele său Jared Kushner şi juristul Jason Greenblatt - au cerut marţi la ONU sprijinul organizaţiei pentru acest plan de pace, în cadrul unei reuniuni informale surpriză cu cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, potrivit diplomaţilor.

Această reuniune inedită a avut loc după o alocuţiune inedită în faţa acestui for a preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas. El a cerut organizarea unei conferinţe internaţionale la jumătatea lui 2018, punct de plecare pentru crearea unui "mecanism multilateral" de relansare a păcii în Orientul Mijlociu, respingând totodată orice rol de mediator principal pentru SUA.

Mahmoud Abbas refuză de fapt atribuirea acestui rol Washingtonului, precum şi orice contact direct cu administraţia republicană a lui Donald Trump după decizia acestuia de la sfârşitul lui 2017 de a recunoaşte unilateral Ierusalimul drept capitală a Israelului.

Nikki Haley a apărat această decizie la Chicago joi seara. ''Congresul SUA a votat cu o majoritate covârşitoare pentru desemnarea Ierusalimului drept capitala Israelului şi instalarea ambasadei noastre în acel oraş", a mai spus ea. AGERPRES/(AS - autor: Angela Sârbu, editor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.