COD GALBEN: 01-06-2025 ora 10 Intre 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate se va semnala 01 iunie, ora 14 – 01 iunie, ora 20Fenomene vizate
Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat marţi dorinţa de a interzice mecanismele cunoscute sub numele de "bump stock", utilizate de autorul atacului de la Los Angeles care permit unei puşti să tragă în rafale aproape automate, relatează AFP.
"Am semnat o directivă cerând Departamentului Justiţiei să propună reglementări cu scopul de a interzice toate mecanismele care transformă arme legale în puşti automate", a declarat Donald Trump, în contextul în care un atac armat la un liceu din Florida a relansat dezbaterea recurentă despre armele de foc în Statele Unite.
"Aceste texte urmează să fie definitivate în viitorul apropiat", a adăugat preşedintele SUA cu prilejul unei ceremonii de acordare a unor distincţii la Casa Albă.
După atacul armat de la Las Vegas, care a făcut 58 de morţi în octombrie 2017, Casa Albă, aleşi republicani, dar şi, fapt rar, National Rifle Association (NRA), puternicul lobby al armelor de foc, şi-au exprimat părerea că aceste mecanisme trebuie supuse unui control mai strict. Cinci luni mai târziu însă nimic nu s-a mişcat pe această temă în Congres.
Dispozitivul "bump stock" este o magazie amovibilă care utilizează energia reculului unei arme pentru a imprima o mişcare de du-te-vino extrem de rapidă puştii, ale cărei proiectile se reîncarcă în acelaşi ritm.
Atacatorul din Las Vegas, care avea 12 puşti echipate cu un asemenea mecanism, a reuşit în acest fel să tragă până la nouă gloanţe pe secundă, mai scrie AFP.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |