COD GALBEN: 03-07-2020 ora 10 Intre 03 iulie, orele 12 se va semnala disconfort termicZone afectate COD PORTOCALIU: 03-07-2020 ora 10 Intre 03 iulie, ora 12:00– 04 iulie, ora 02:00Fenomene vizate se va semnala 03 iulie, ora 12:00– 04 iulie, ora 02:00Fenomene vizate COD ROSU: 03-07-2020 ora 15 Intre 15:40 si 16:10 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 60...70 l/mp, grindină, frecvente descărcări electrice in Județul Botoşani; COD ROSU: 03-07-2020 ora 15 Intre 15:30 si 16:00 se va semnala averse torențiale ce vor cumula 35...45 l/mp - în zona avertizată, în ultimele 2 ore, s-au acumulat 80...90 l/mp in Județul Suceava;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat dorinţa, în timpul întrevederii pe care a avut-o vineri, la Berlin, cu premierul italian, Paolo Gentiloni, ca Uniunea Europeană (UE) să întreprindă în continuare paşi pentru o politică externă comună, informează dpa.

Subliniind că acest lucru face parte dintr-o "agendă foarte ambiţioasă" de reformare a UE, Merkel a invocat exemplul Chinei şi al Rusiei drept zone particulare faţă de care blocul comunitar trebuie să aibă o abordare comună.

UE are deja o politică externă comună faţă de Africa, iar Angela Merkel a citat acest lucru drept un bun exemplu. "Dar acum noi avem nevoie de aceasta (o politică externă comună) pentru alte regiuni ale lumii", a spus cancelarul federal german.

Merkel şi Gentiloni au subliniat la unison nevoia unei proceduri comune de azil şi a reformării aşa-zisului Regulament Dublin, ale cărui dispoziţii cer ca solicitanţii de azil să fie trimişi înapoi în prima ţară din UE unde au fost înregistraţi pentru a le fi prelucrate dosarele.

Gentiloni a criticat ţările din UE care nu depun toate eforturile necesare pentru a găsi o soluţie la problema refugiaţilor. "Trebuie să se demonstreze solidaritate", a declarat premierul italian.

Acum, când criza financiară din UE s-a încheiat, blocul comunitar este "într-o fază complet nouă" şi are nevoie să-şi securizeze creşterea economică şi să avanseze în ceea ce priveşte inovaţiile, a mai spus Angela Merkel.

Ea a subliniat că există diferenţe între blocul său conservator şi Partidul Social Democrat (SPD, centru-stânga) referitor la noua coaliţie de guvernare, însă doar "în nuanţe".

Înainte de întrevederea sa cu Gentiloni, ea a îndemnat SPD, într-un interviu acordat Sueddeutsche Zeitung, să accepte acordul privind noua coaliţie de guvernare, în condiţiile în care membrii partidului se pregătesc să voteze pe marginea acestui acord. "Europa are nevoie de un guvern german stabil", a spus ea.

Gentiloni se află în prezent în campanie electorală, în condiţiile în care Italia se pregăteşte de nişte alegeri naţionale cu deznodământ incert, în 4 martie. Partidul său Democrat de centru-stânga este urmărit îndeaproape de Mişcarea populistă Cinci Stele şi de blocul de dreapta condus de fostul premier Silvio Berlusoconi.

Întrevederea de vineri survine după ce negocierile dintre cei doi lideri planificate pentru săptămâna trecută au fost amânate pentru încheierea unui nou acord de coaliţie la Berlin.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.