Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au convenit cu ONU aspectele tehnice ale transferului sumei un miliard de dolari ca ajutor pentru Yemen, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt Stephane Dujarric, citat de Xinhua. El a precizat că din totalul respectiv 930 de milioane de dolari vor fi folosite exclusiv pentru ajutoare umanitare, în cadrul Planului de Reacţie Umanitară în Yemen (YHRP) pe 2018. Restul de 70 de milioane sunt destinate refacerii porturilor şi infrastructurii.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU a adăugat că fondurile vor fi primite până la sfârşitul lui martie şi reprezintă aproape o treime din necesarul de 2,96 miliarde de dolari al YHRP.

Mark Lowcock, adjunct al secretarului general şi coordonator al ajutoarelor de urgenţă din partea ONU, a declarat că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite s-au angajat să convingă alte state donatoare din regiune să contribuie cu încă 500 de milioane de dolari. "Dacă vor primi întreaga finanţare, ONU şi partenerii săi vor asigura, pe lângă alte ajutoare, alimente de urgenţă pentru peste 8,5 milioane de yemeniţi, servicii de nutriţie pentru 5,6 milioane de copii, gravide şi mame şi apă potabilă pentru 5,4 milioane de oameni", a arătat el.

Conflictul din Yemen a provocat distrugerea a peste 1400 de şcoli şi 650 de instituţii medicale care trebuie refăcute, iar situaţia umanitară continuă să se înrăutăţească, a mai spus Lowcock. În prezent, în Yemen au nevoie de asistenţă umanitară 22,2 milioane de oameni, cu 3,4 milioane mai mulţi decât cu un an în urmă.

Xinhua reaminteşte că Arabia Saudită conduce o coaliţie militară care intervine în ajutorul guvernului recunoscut internaţional al Yemenului împotriva rebelilor Houthi, despre care afirmă că sunt sprijiniţi de Iran. AGERPRES/(AS - editor: Marius Hosu, editor online: Adrian Dădârlat)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.