Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, unul dintre liderii cei mai vocali ai opoziţiei ucrainene, a declarat marţi pentru postul de televiziune ucrainean Newsone că în prezent 'se află sub protecţia poliţiei poloneze', adăugând că a informat Ministerul de Interne polonez că nu va cere azil în Polonia, relatează agenţia de presă PAP.

Întrebat despre posibilitatea extrădării sale din Polonia în Georgia, fostul preşedinte georgian a minimalizat această eventualitate, susţinând că autorităţile de la Tbilisi se tem de el.

'Am spus încă de la început că, dacă s-ar dori extrădarea mea, ar fi fost cerută chiar ieri. Am mai spus că nici Georgia, nici Ucraina nu au acuzaţii grave împotriva mea', a subliniat el.

Lui Saakaşvili, la început prieten şi apoi oponent politic al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, i-a fost retrasă cetăţenia Ucrainei ce îi fusese acordată de Poroşenko însuşi. În septembrie, el a reuşit să ajungă în Ucraina din Polonia, trecând ilegal graniţa ucraineană, cu sprijinul adepţilor săi.

Luni, Mihail Saakaşvili a fost reţinut de un comando al Gărzii de frontieră într-un restaurant cu specific georgian din Kiev - 'Suluguni' - , iar marţi a fost trimis înapoi în Polonia, ţara de unde a intrat în Ucraina.

În Ucraina, Saakaşvili a organizat marşuri de protest pentru a cere suspendarea din funcţie a preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, pe care l-a acuzat în repetate rânduri de corupţie.

Kievul a declanşat în anchetă cu privire la informaţii potrivit cărora Mihail Saakaşvili ar fi acceptat bani de la asociaţi ai fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici, care a fost înlăturat de la putere în 2014. Se presupune că politicianul georgian ar fi primit jumătate de milion de dolari pentru organizarea de proteste antiguvernamentale în Ucraina. Saakaşvili neagă aceste acuzaţii. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.