Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a solicitat marţi Ungariei, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, şi Ucrainei să-şi rezolve diferendul cu privire la legea ucraineană a educaţiei, în contextul blocării de către Budapesta a unei reuniuni ministeriale a Comitetului NATO-Ucraina, relatează dpa.
Stoltenberg a afirmat că le-a cerut Ungariei şi Ucrainei 'să găsească o soluţie şi un echilibru' în legătură legea ucraineană a educaţiei, prin care se restricţionează învăţământul în limbile minorităţilor etnice, act normativ căruia Budapesta i se opune ferm.
''NATO va continua să lucreze împreună cu Ucraina'', a spus Jens Stoltenberg înaintea unei reuniuni a miniştrilor apărării din ţările membre ale Alianţei, prevăzută pentru miercuri şi joi la Bruxelles.
O reuniune la nivel ministerial între NATO şi Ucraina urma să aibă loc la Bruxelles în zilele următoare, însă Ungaria a blocat această întâlnire din cauza diferendului cu Kievul.
Mai mulţi ambasadori la NATO, printre care reprezentanta SUA, Kay Bailey Hutchison, au exercitat presiuni asupra Ungariei pentru a renunţa la blocarea reuniunilor unde participă şi Ucraina, temându-se că această lipsă de sprijin pentru Kiev ar putea alimenta ambiţiile Rusiei în estul Europei.
Hutchison şi-a exprimat speranţa că Ungaria şi Ucraina 'vor respecta normele de drept internaţional şi vor ajunge la un rezultat care să fie în interesul lor' comun.
Noua lege ucraineană a educaţiei, adoptată la începutul lunii septembrie şi promulgată de preşedintele Petro Poroşenko, introduce sistemul de 12 clase în Ucraina şi extinderea utilizării limbii ucrainene în sfera educaţiei. Conform noii legi, studiul în învăţământul secundar şi superior în Ucraina se va face exclusiv în limba de stat (ucraineană), iar educaţia în limbile minorităţilor este disponibilă doar în grădiniţe şi şcoli primare.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.