Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Rusia va trebui să suporte 'consecinţele' dacă intervine în alegerile legislative care vor avea loc în noiembrie în SUA, a avertizat marţi secretarul de stat american Rex Tillerson, aflat într-un turneu diplomatic în America Latină, relatează AFP.

Într-un interviu acordat postului de televiziune Fox News, Tillerson a declarat că există 'numeroase modalităţi pentru ruşi de a se implica în alegeri, numeroase instrumente pe care ei le pot utiliza'.

''Şi noi remarcăm anumite comportamente. O serie de alegeri importante au loc în această emisferă a lumii în acest an, serie care se încheie cu alegerile din SUA'', a continuat secretarul de stat american.

Alegerile de la jumătatea mandatului (prezidenţial) din SUA se vor desfăşura în luna noiembrie a acestui an.

''Cred că este important să spunem în continuare Rusiei: 'Ascultaţi, dacă voi credeţi că nu vedem ceea ce faceţi, ei bine, noi vedem şi trebuie să încetaţi. Dacă nu vă opriţi, veţi suporta consecinţele' '', a spus Rex Tillerson. El a recunoscut, totuşi, că în cazul în care Moscova decide să se amestece în scrutinul din SUA, este 'foarte dificil de a o împiedica'.

Luna trecută, directorul CIA Mike Pompeo a avertizat că se aşteaptă ca Rusia să încerce să se amestece în alegerile din 2018 din SUA aşa cum a făcut, potrivit serviciilor de informaţii americane, în alegerile prezidenţiale din 2016 câştigate de Donald Trump.

Rusia neagă ferm orice amestec al său în alegerile prezidenţiale americane din 2016, iar preşedintele Donald Trump dezminte de asemenea orice legătură cu Moscova în campania electorală dinaintea acelui scrutin.

În noiembrie acest an, în SUA au loc alegeri pentru desemnarea tuturor membrilor Camerei Reprezentanţilor şi a unei treimi dintre membrii Senatului.AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.