COD GALBEN: 11-12-2019 ora 13 Intre 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate se va semnala 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Fenomene vizate COD GALBEN: 11-12-2019 ora 20 Intre 20:00 si 23:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m in Județul Mureş, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

În faţa celor două Camere ale Congresului reunite în şedinţă solemnă, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat marţi seară un apel la unitate la finalul primului său an la putere care a divizat profund prima putere mondială, comentează AFP.
 


"Împreună, să construim o Americă sigură, puternică şi mândră", a lansat el în primul său discurs despre "Starea Naţiunii" urmărit în direct de zeci de milioane de telespectatori.

Într-un lung discurs sărac în detalii sau anunţuri, liderul de la Casa Albă a adoptat un ton mai conciliant în privinţa anumitor subiecte, chiar dacă, fidel retoricii sale, a descris imigraţia mai întâi sub prisma violenţei, drogurilor şi terorismului.

"În această seară, vreau să vă vorbesc despre tipul de ţară care vom deveni. Noi toţi, împreună, ca o singură echipă, un singur popor şi o singură familie americană", a afirmat preşedintele republican, acuzat frecvent că sporeşte tensiunile cu replicile sale batjocoritoare, chiar dispreţuitoare şi cu retorica sa înfierbântată.

Aflat la cel mai scăzut nivel în sondaje, sub ameninţarea anchetei procurorului special Robert Mueller asupra ingerinţei Moscovei în campania sa electorală, Donald Trump s-a ferit să îşi critice direct adversarii. El a schiţat piste de cooperare cu democraţii, de la imigraţie la infrastructură.

Liderul administraţiei de la Washington a cerut Congresului să sprijine un plan de investiţii în valoare de cel puţin 1.500 de miliarde de dolari pentru a dezvolta infrastructura în Statele Unite, una dintre promisiunile sale de campanie.

"Vom construi noi drumuri strălucitoare, poduri, autostrăzi, căi ferate şi căi navigabile în întreaga ţară", a promis preşedintele în discursul său despre Starea Naţiunii.

Donald Trump a reiterat dorinţa sa de a înăspri politica de imigraţie, afirmând că frontierele prea permeabile ale Statelor Unite au costat "numeroase vieţi".

"Timp de decenii, frontierele deschise au permis drogurilor şi grupărilor criminale să se reverse peste comunităţile noastre cele mai vulnerabile. Ele au permis milioanelor de muncitori prost plătiţi să intre în concurenţă pentru locuri de muncă şi salarii cu americanii cei mai săraci. Mai tragic, au costat pierderea a numeroase vieţi nevinovate", a declarat el.

Ţările "rivale" Statelor Unite "cum sunt China şi Rusia" ne ameninţă "interesele, economia şi valorile noastre", a mai spus Donald Trump, subliniind că în faţa acestora "slăbiciunea este calea cea mai sigură spre conflict".

Pentru a asigura "puterea" Washingtonului, preşedintele american a cerut Congresului să voteze fondurile necesare pentru armata americană, în special pentru "a moderniza şi a reconstrui arsenalul nostru nuclear" cu scopul de "a-l face atât de tare şi de puternic încât să descurajeze orice agresiune".

Donald Trump a ordonat marţi păstrarea închisorii Guantanamo Bay, marcând o netă ruptură cu tentativele repetate şi în final fără succes ale predecesorului său Barack Obama de a închide controversatul penitenciar.

"Astăzi (marţi), respect o altă promisiune" de campanie, a subliniat republicanul în discurs. "Tocmai am semnat un decret dispunând" secretarului Apărării, Jim Mattis,"să reexamineze politica noastră de încarcerare militară şi să menţină deschise instalaţiile carcerale de la Guantanmo Bay", a adăugat el.

Într-o aluzie la manifestaţiile care au zguduit recent Republica Islamică, liderul de la Casa Albă a afirmat că ţara sa este "alături de poporul iranian în lupta sa curajoasă pentru libertate".

"Atunci când poporul iranian s-a ridicat împotriva crimelor dictaturii lor corupte, nu am păstrat tăcerea", a subliniat Donald Trump, cerând în acelaşi timp "Congresului să rezolve probleme fundamentale ale acordului dezastruos privind programul nuclear iranian" pe care l-a criticat constant.

În discursul său, preşedintele american a mai avertizat împotriva "bunăvoinţei şi concesiilor" în faţa ameninţării nucleare nord-coreene şi a promis că nu va repeta "erorile administraţiilor precedente".

"Niciun regim nu şi-a oprimat proprii cetăţeni" atât de "brutal ca dictatura crudă din Coreea de Nord", a declarat Donald Trump marţi seară.

"Periculoasa preocupare pentru rachete nucleare a Coreii de Nord ar putea foarte curând să ne ameninţe teritoriul. Ducem o campanie de presiune maximă pentru a evita să se întâmple asta", a lansat el.

"Este suficient să privim caracterul vicios al regimului nord-coreean pentru a înţelege natura ameninţării nucleare pe care o poate reprezenta pentru America şi aliaţii ei", a mai spus preşedintele Donald Trump în discursul ţinut marţi seară în Congresul de la Washington.

 

AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Gabriela Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.