Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

O fostă angajată a guvernului federal din Australia a fost arestată şi acuzată de finanţarea organizaţiei teroriste Statul Islamic (SI), au anunţat marţi autorităţile australiene, relatează dpa.

Femeia în vârstă de 40 de ani din Guildford, o suburbie în vestul capitalei Sydney, a fost reţinută marţi dimineaţă de o echipă a poliţiei de luptă împotriva terorismului.

Michael Willing, comisar adjunct al poliţiei din New South Wales, a confirmat că femeia, cetăţean australian, este o fostă angajată a guvernul federal, însă nu a precizat la ce departament a lucrat.

Poliţia afirmă că femeia a transferat 30.000 de dolari australieni (24.000 de dolari americani) către gruparea Statul Islamic prin Western Union între februarie şi octombrie 2015.

Ea a fost acuzată că a strâns şi a pus la dispoziţie fonduri Statului Islamic deşi ştia că este vorba despre o organizaţie teroristă.

Dacă va fi găsită vinovată ea riscă o pedeapsă de 25 de ani de închisoare.

Ea a refuzat să fie eliberată pe cauţiune şi va compărea marţi în faţa unui tribunal local.

Femeia nu era cunoscută autorităţilor pentru fapte legate de terorism, a afirmat un oficial al poliţiei australiene.

'Continuăm să investigăm sursa fondurilor, modalităţile folosite pentru a transfera banii şi beneficiarii acestor fonduri offshore', a mai spus el.

Pentru moment nu există dovezi că femeia ar fi fost implicată în organizarea unui atentat terorist pe teritoriul Australiei, a afirmat poliţia, precizând că ea a fost arestată ca rezultat a unei investigaţii în curs de desfăşurare, începută în iunie 2015, în legătură cu activităţile mai multor persoane bănuite că ar fi implicate în activităţi teroriste. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.