Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi-a exprimat duminică speranţa că ofensiva lansată de Ankara în nordul Siriei împotriva unei miliţii kurde va fi încheiată ''în foarte scurt timp'', relatează AFP.

''Cu voia lui Allah, vom încheia această operaţiune în foarte scurt timp'', a declarat Erdogan într-un discurs rostit la Bursa (nord-vest), exprimându-se pentru prima dată de la lansarea, sâmbătă, a unei ofensive turce împotriva Unităţilor de apărare a poporului (YPG, miliţia kurdă siriană) în regiunea Afrin, situată în nordul Siriei.

Premierul turc, Binali Yildirim, citat de media, a afirmat că soldaţii turci au intrat duminică dimineaţa în Siria în cadrul acestei operaţiuni, care a început sâmbătă seara cu bombardamente ale aviaţiei.

''Am fost în contact toată noaptea cu premierul (Yildirim) şi cu şeful Statului major (Hulusi Akar)'', a declarat Erdogan, făcând apel la concetăţenii săi ''să se roage'' pentru soldaţii care iau parte la ofensivă.

Erdogan a avertizat totodată principalul partid prokurd din Turcia, HDP, împotriva oricărei tentative de a organiza manifestaţii ale opoziţiei împotriva ofensivei forţelor turce în Afrin.

Turcia acuză YPG că este ramura din Siria a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie clasată drept ''teroristă'' de către Ankara şi aliaţii săi occidentali şi care duce o mişcare de gherilă sângeroasă pe teritoriul turc începând din 1984.

YPG este însă principala componentă a Forţelor Democratice Siriene (FDS), o alianţă de combatanţi kurzi şi arabi, susţinută de SUA pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI) în nordul Siriei.AGERPRES/(AS - editor: Angela Sârbu, editor online: Anda Badea)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.