Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Deputaţii cehi au votat vineri pentru ridicarea imunităţii parlamentare a premierului populist demisionar Andrej Babis, acuzat pentru că a folosit în mod ilicit fonduri europene, demers ce survine la trei zile după ce guvernul său minoritar nu a obţinut votul de încredere, relatează AFP.

Parlamentul 'a votat în favoarea' ridicării imunităţii, a declarat vicepreşedintele Camerei inferioare, Tomio Okamura, precizând că 111 deputaţi s-au pronunţat pentru şi 69 împotrivă dintr-un total de 180 de deputaţi prezenţi.

Babis, 63 de ani, miliardar şi al doilea cel mai bogat om din ţară, potrivit Forbes, este acuzat în dosarul privind construirea unui complex hotelier cu un centru de conferinţe, la 60 km sud de Praga.

Poliţia l-a acuzat pe Babis pentru separarea intenţionată în 2007-2008 a complexului hotelier de conglomeratul său de societăţi Agrofert pentru a beneficia de două milioane de euro din fonduri europene destinate, în principiu, companiilor mici şi mijlocii.

Şef al guvernului minoritar alcătuit din membri ai mişcării sale de centru ANO şi din experţi fără notorietate, numit în decembrie de preşedintele Milos Zeman, Babis respinge orice acuzaţie şi afirmă că este vorba de o 'pseudo-afacere politică' orchestrată de 'mafie'.

'Trăim într-o ţară în care toată lumea poate comanda un proces pentru a închide probabil pe cineva', a spus Babis, potrivit căruia dosarul său conţine 'multe absurdităţi şi prostii'.

Camera inferioară a ridicat de asemenea imunitatea vicepreşedintelui Jaroslav Faltynek, inculpat în acelaşi dosar.

Camera inferioară ridicase deja imunitatea acestor doi politicieni, care au fost membri ai parlamentului şi în legislatura anterioară şi au fost realeşi în noul Parlament.

Mişcarea ANO ('Da' în cehă) a obţinut la alegerile legislative din octombrie 78 de locuri în camera inferioară, din totalul de 200 de mandate, cu mult înaintea celorlalte opt formaţiuni prezente în acest parlament foarte fragmentat.

Deputaţii din toate aceste opt partide au refuzat marţi să acorde votul de încredere cabinetului Babis, care urmează să-i prezinte formal miercuri demisia preşedintelui Zeman, asigurând interimatul până la numirea unui nou cabinet.

Demisia va surveni cu două zile înainte de cel de-al doilea tur ale alegerilor prezidenţiale prevăzut pentru 26 şi 27 ianuarie. Milos Zeman candidează pentru un al doilea mandat de cinci ani în faţa fostului director al Academiei de Ştiinţe, Jiri Drahos, uşor favorit în sondaje.

 

AGERPRES/( AS - autor: Violeta Gheorghe, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.