COD GALBEN: 16-01-2018 ora 12 Intre 16 ianuarie, ora 17 - 17 ianuarie, ora 20 se va semnala 16 ianuarie, ora 12 – 17 ianuarie, ora 20Fenomene vizate

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Cehă a intrat în a doua zi, fiind de aşteptat să fie câştigat de preşedintele în exerciţiu Milos Zeman, care însă ar urma să obţină mai puţin de jumătate din voturi, ceea ce va face necesar şi un al doilea tur de scrutin, transmite sâmbătă DPA.

Zeman (73 de ani) şi-a concentrat campania electorală pe opoziţia sa faţă de imigraţie şi pe criticile la adresa Uniunii Europene.

Dintre ceilalţi opt contracandidaţi, sondajele de opinie îl creditează cu cele mai mari şanse de a intra în turul doi, prevăzut peste două săptămâni, pe Jiri Drahos (68 de ani), profesor de chimie şi fost preşedinte al Academiei de Ştiinţe cehe.

În Cehia, preşedintele are o autoritate redusă şi o influenţă limitată cu excepţia atribuţiilor de a face numirile constituţionale, deşi şeful statului poate avea o influenţă importantă asupra opiniei publice.

Secţiile de votare se vor închide la ora locală 14:00 (13:00 GMT), iar primele rezultate sunt aşteptate în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.