Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Medici din 68 de spitale au avertizat-o pe Theresa May, prim-ministrul britanic, că pacienţii sunt lăsaţi să moară pe holuri la unităţile de primiri urgenţe supraaglomerate ale serviciului public de sănătate NHS, informează DPA.

Într-o scrisoare datată cu ziua de miercuri şi publicată online de către Health Service Journal, medicii din medicina de urgenţă şi cei care se ocupă de tratarea victimelor accidentelor spun că au ''îngrijorări foarte serioase referitoare la siguranţa pacienţilor noştri''.

''Nivelul actual de compromis în ceea ce priveşte siguranţa este, în anumite momente, intolerabil, în ciuda celor mai bune eforturi ale cadrelor medicale'', au spus aceştia, adăugând că NHS este ''subfinanţată sever şi cronic''.

Medicii spun că, din experienţa personală, ''peste 120 de pacienţi sunt consultaţi pe holuri, unii dintre aceştia murind prematur''.

Unele unităţi de primiri urgenţe au şi peste 50 de pacienţi simultan care aşteaptă să fie eliberate paturi, în timp ce în altele, pacienţii ''dorm în clinici transformate în saloane improvizate'', spun medicii în scrisoarea care a intrat joi în vizorul presei britanice.

Theresa May şi-a cerut scuze săptămâna trecută pentru anularea a zeci de mii de operaţii care trebuiau efectuate în NHS în timpul Crăciunului şi Anului Nou, dar a minimalizat discuţiile despre o criză pe perioada iernii în serviciul medical finanţat de plătitorii de taxe.

Răspunzând comentariilor lui May, medicii au spus că ''fără îndoială s-au făcut eforturi uriaşe şi s-a investit energie atât local, cât şi naţional pentru a pune la cale un plan de rezolvare a problemelor prin care trece NHS în timpul sezonului rece.''

''Experienţa noastră din prima linie este că aceste planuri nu au furnizat nici pe departe lucrurile de care era nevoie'', mai spun aceştia.

NHS, care presupune gratuitate pentru cea mai mare parte a serviciilor, este în mijlocul unei bătălii politice încrâncenate pe tema finanţării şi privatizării.

 

AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Irina Giurgiu)

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.