Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a adoptat marţi o rezoluţie de susţinere a manifestanţilor iranieni din ultimele săptămâni, relatează AFP.

Congresmenii au adoptat textul aproape în unanimitate, cu 415 voturi pentru şi numai două contra.

Rezoluţia declară sprijinul Congresului "pentru poporul iranian angajat în manifestaţii legitime şi paşnice împotriva unui regim opresiv şi corupt" şi "condamnă gravele încălcări ale drepturilor omului, corupţia şi activităţile destabilizatoare comise de regimul iranian contra iranienilor".

Violenţe şi tulburări au cuprins mai multe zeci de oraşe din Iran între 28 decembrie şi 1 ianuarie, înregistrându-se oficial 21 de morţi.

Parlamentarii au îndemnat, de asemenea, administraţia preşedintelui Donald Trump să introducă noi sancţiuni pentru a-i pedepsi pe autorii încălcării drepturilor omului.

"Apărându-i pe iranieni, trebuie să explicăm că nu ei sunt ţinta sancţiunilor noastre", a declarat preşedintele republican al Comisiei pentru politică externă, Ed Royce. "Sancţiunile americane ţintesc regimul iranian opresiv şi destabilizator, nu poporul Iranului", a mai spus congresmanul american.

 

AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Irina Giurgiu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.