Cincisprezece foşti militari au fost condamnaţi miercuri la închisoare pe viaţă pentru că au încercat să ocupe sediul partidului preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan de la Istanbul în timpul tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, a anunţat agenţia de presă Anadolu, relatează AFP.
Un tribunal din Silivri, în apropiere de Istanbul, i-a condamnat pe cei 15 pentru tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale prin recurgere la violenţă şi forţă. Ei sunt acuzaţi că ar fi încercat să ocupe sediul Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP, la guvernare) în timpul loviturii de stat eşuate din 15 iulie 2016, precizează Anadolu.
Un val de proceduri judiciare au fost iniţiate după lovitura de stat eşuată, imputată de Ankara predicatorului Fethullah Gülen, aflat în exil în SUA, care neagă orice implicare în puciul eşuat. În Turcia au fost constituite numeroase tribunale pentru astfel de cazuri, în cadrul cărora sunt judecaţi uneori sute de acuzaţi în acelaşi timp.
După tentativa de lovitură de stat, Ankara a lansat o campanie de represiune masivă care a stârnit îngrijorări şi critici din partea partenerilor săi occidentali în legătură cu respectarea drepturilor omului. Mai mult de 55.000 de persoane au fost arestate şi peste 140.000 au fost concediate sau suspendate, între care militanţi pro-kurzi, jurnalişti de opoziţie şi numeroşi militari şi poliţişti.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mihaela Toth)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.
< | june 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |
8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 |
15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 |
22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
< | july 2025 | > | ||||
---|---|---|---|---|---|---|
su | mo | tu | we | th | fr | sa |
29 | 30 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 1 | 2 |