Negocierile pe programul de guvernare al viitorului Guvern PNL-PSD-UDMR continuă duminică, urmând să fie finalizate capitolele Finanţe, Justiţie şi Muncă.
Sâmbătă, o nouă rundă de discuţii a avut loc la Palatul Parlamentului, cu participarea preşedinţilor PSD şi PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Florin Cîţu.
Potrivit preşedintelui PNL, au fost finalizate toate capitolele din programul de guvernare, cu excepţia Finanţelor, Justiţiei şi Muncii.
După încheierea negocierilor pe marginea programului de guvernare vor urma discuţiile pentru ministere, apoi discuţiile cu privire la premier.
Liderul PNL, Florin Cîţu, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să fie dat un vot în Parlament pentru învestirea noului Executiv.
Între punctele rămase în discuţie, asupra cărora nu s-a ajuns la un numitor comun, se numără cele legate de impozitarea progresivă şi desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Legat de "taxa pe lux" cerută de PSD, preşedintele PNL a afirmat, sâmbătă, că în acest moment nu există niciun argument pentru modificarea Codului fiscal, iar măsurile cerute acum au figurat în programul de guvernare al PSD, între 2017-2019 şi nu au fost aplicate.
El a subliniat că "taxe mai mari nu vor face decât să crească veniturile acum". "După aceea, aceste taxe vor fi eludate, iar veniturile la buget vor scădea", a adăugat Florin Cîţu.
Cât priveşte desfiinţarea SIIJ, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, vineri, că trebuie găsite alte soluţii pentru închiderea MCV.
"Cred că am fost foarte clar: în acea zonă trebuie intervenit şi văzut ce trebuie făcut astfel încât să închidem MCV, dar nu prin desfiinţarea SIIJ", a adăugat Marcel Ciolacu. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Andreea Preda)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
© 2025 Agenția Națională de Presă AGERPRES
Conținutul acestui site este proprietatea Agenției Naționale de Presă AGERPRES. Este interzisă republicarea sau redistribuirea conținutului fără menționarea sursei.
Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.
Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:
Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.