COD GALBEN: 17-10-2021 ora 23 Intre 23:30 si 06:00 se va semnala local ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 m și izolat sub 100 m in Județul Harghita, Județul Sibiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că speră să se ajungă la o soluţie fericită în urma negocierilor pentru formarea noului Cabinet, argumentând că ar trebui să conteze mult mai mult problemele reale decât persoanele sau grupările.

El a calificat discuţia avută cu premierul desemnat, Dacian Cioloş, ca fiind una echilibrată, necesară.

"A fost o iteraţie necesară, şi e normală, că, până la urmă, toate lucrurile se fac prin iteraţii. Sigur că s-a discutat şi despre trecut, ceea ce după părerea mea este absolut secundar, pentru că acum ce contează este viitorul şi mai ales ceea ce contează este viitorul imediat. Eu am insistat asupra necesităţii urgente de a aborda problemele reale, adică criza energetică, criza alimentară, care se prefigurează şi creşterea inflaţiei şi că, în condiţiile astea, toate lucrurile care ţin de trecut, de neînţelegeri, de tot felul de poziţii foarte colţuroase şi de chestiuni care sunt legate de persoane, pălesc. Nu a fost o discuţie rea, pentru că a fost într-un ton foarte echilibrat, calm. Am asistat la multe întâlniri de genul ăsta în viaţa mea şi asta a fost chiar o întâlnire relativ bună. Nu ştiu dacă va avea rezultate imediat, dar sper că va avea rezultate pe termen mediu, pentru că e important să ne concentrăm puţin şi pe lucrurile care contează pentru oamenii din jurul nostru", a explicat deputatul minorităţilor naţionale.

În opinia acestuia, există mai multe opţiuni, una fiind refacerea coaliţiei de guvernare.

"Dar reconstruirea ei, de fapt, dar ăsta este un lucru dificil, nu e imposibil, dar dificil. Şi asta nu are cum să se întâmple într-o singură iteraţie", a punctat Pambuccian.

El a adăugat că nu ar susţine ideea unui guvern minoritar, cu sprijin în Parlament.

"Ţinând cont de cum arată lumea reală, pentru că tot timpul trebuie să ne raportăm la lumea reală din jurul nostru şi la problemele reale pe care le au oamenii în momentul de faţă, cred că este o opţiune mai puţin fericită un guvern minoritar decât un guvern care să aibă sprijin în Parlament - un sprijin predictibil şi pe termen lung", a argumentat Varujan Pambuccian.

Liderul minorităţilor naţionale din Parlament a precizat că grupul pe care îl conduce va avea întotdeauna o atitudine de echilibru şi şi-a exprimat speranţa că se va ajunge în final "la o soluţie fericită".

"Eu cred că noi o să avem întotdeauna o atitudine de echilibru şi de construcţii, indiferent despre ce vorbim. Şi cred că asta ar trebui să fie tot timpul, adică ar trebui să conteze mult mai puţin persoanele, mult mai puţin grupările şi mult mai mult problemele reale, din lumea reală. Şi sper să ajungem, prin iteraţii succesive, la o soluţie fericită. Nu vreau să mă gândesc cum ar arăta lucrurile în cazul în care nu am ajunge la o asemenea soluţie, pentru că sunt un optimist incurabil", a concluzionat parlamentarul. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dãdârlat)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.