Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că, dacă Parlamentul nu va aproba într-o săptămână legea consumatorului vulnerabil, va solicita în Biroul Politic Naţional al PNL să-şi asume el, la Guvern, răspunderea pentru această lege.
 


"În perioada următoare trebuie să aprobăm legea consumatorului vulnerabil şi vă spun că, dacă Parlamentul României nu o aprobă într-o săptămână, voi cere în Biroul Politic Naţional al PNL să pot să-mi asum eu răspunderea, de la Guvern, pentru această lege, pentru că văd că se tot ţin BPR-uri pe la 11 noaptea, 12 noaptea, dar niciodată nu se ţin pentru legea consumatorului vulnerabil, se ţin pentru altceva", a afirmat Cîţu.

El a spus că Guvernul are de aprobat o ordonanţă care compensează o parte din facturile românilor şi are de gestionat pandemia.

"Avem de aprobat OUG care compensează o parte din facturile românilor. Suntem încă în pandemie, avem de gestionat această pandemie. Cum să fii ministrul Sănătăţii şi să pleci în mijlocul pandemiei? Cum să ai alte ministere şi să laşi ţara fără guvern în acest moment şi să te asociezi cu AUR?", a mai spus Cîţu, referindu-se la retragerea miniştrilor USR PLUS din Guvern. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea)  

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.