Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Premierul Florin Cîţu a afirmat, luni, că este nevoie de un raport al Ministerului Sănătăţii în care să se precizeze cum au fost investiţi banii în sistemul medical după cazul Colectiv.

"Aici ar trebui să ne întrebăm de ce familiile cer ca pacienţii, în special pacienţii arşi, să fie transferaţi în străinătate. Cred că este nevoie să avem un raport al Ministerului Sănătăţii să ne spună ce s-a făcut cu investiţiile care s-au făcut în sistem după cazul Colectiv, să vedem unde s-au dus aceşti bani, dacă sistemul de sănătate este mai pregătit decât atunci. Eu mă iau după ce spun familiile. Se pare că de fiecare dată, aproape, am avut şi acea problemă şi la Piatra Neamţ şi acum familiile cer ca aceste persoane care au suferit în accident să fie transferate în străinătate şi atunci ar trebui să ştim exact cum s-au cheltuit acei bani", a declarat Cîţu, la Parlament.

El a fost întrebat care a fost intervenţia sa şi de ce a fost nevoie de aceasta în cazul transferului pacienţilor răniţi în explozia de la Petromidia.

"Am aflat acum câteva zile că familiile au cerut ca cei doi pacienţi să fie transferaţi în străinătate. M-am interesat ce se face pentru ca aceştia să primească cele mai bune îngrijiri medicale. Este vorba de vieţile unor oameni. Astăzi, vedem s-a terminat cu bine, oamenii sunt transferaţi. (...) Am vrut să mă asigur că dorinţa familiilor este respectată, dacă acestea doresc să aibă cele mai bune îngrijiri (...) şi că cei doi pacienţi au parte de cele mai bune îngrijiri. (...) Ceea ce contează este că acei oameni sunt transferaţi, dorinţa familiei a fost respectată", a spus premierul.

Întrebat ce a făcut concret pentru marii arşi, el a răspuns: "Am făcut un buget. Banii au fost alocaţi". AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.